Ziua Mondială a Apei, marcată la Arad. PROGRAM

Publicat de actualitati-arad in 16 Mar, 2017 | Parerea ta

Ziua Mondială a Apei, sărbătorită anual la data de 22 martie, este dedicată acțiunilor în domeniul apei. Anul acesta, la cea de-a 25 aniversare, tema o reprezintă apele uzate, iar Campania „De ce (să) irosim apa?” are doi piloni principali: reducerea cantității de ape uzate și reutilizarea acestora.

Obiectivul de Dezvoltare Durabilă ținta 6.3. ne solicită tuturor ca până în 2030 ”să îmbunătățim calitatea apelor reducând gradul de poluare, încetând să mai aruncăm gunoaiele la întâmplare și reducând emisiile de substanțe și materii chimice periculoase, înjumătățind, astfel, volumul de ape uzate, intensificând procesul de reciclare și reutilizare sigură a apelor la nivel mondial”.

Progresele înregistrate în atingerea acestei ținte vor contribui, de asemenea, la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă – ODD 3 (sănătate și stare de bine), ODD 6 (apă curată și igienă), ODD 7 (energie accesibilă și curată), ODD 11 (orașe și comunități durabile), ODD 14 (viața sub apă) și ODD 15 (viața pe pământ), printre altele.

În cea de-a doua jumatate a lunii martie 2017, Sistemul de Gospodarire a Apelor Arad va avea înca o data plilejul să se implice în organizarea unor activități pe marginea acestei teme! Astfel, se vor desfăşura acţiuni educative cu scolari, atât la sediul SGA Arad, cât și în unitațile școlare cu care avem acorduri de parteneriat, actiuni ce vor avea ca subiect – importanța apei, una dintre principalele nostre surse de viață. De asemenea vor fii organizate și câteva acțiuni de igenizare, în zonele aflate în proximitatea apelor sau care au legatura cu apele.

Programul acțiunilor:

22 martie

Expoziție lucrari, cu tema „Apa și apa uzată“ în incinta Școlii Gimnaziale Nr.21 Arad, vor fi expuse lucrările realizate de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 21 Aurel Vlaicu

22 – 24 martie

„Acţiune de igienizare si protejare a resurselor de apa” inițiată de S.H. Lipova în colaborare cu Primăria Orașului Lipova în zonele: Faleza Mureș – oraș Lipova, Valea Maria Radna, Valea Șoimoșului,  pe raza orașului Lipova și în zona Băilor Lipova, Săvârşin, Valea Troaş

Vor participa 200 de elevi, ai Grupului Școlar „Sever Bocu” Lipova, ai Grupului Școlar „Atanasie Marienescu” Lipova și ai Grupului Școlar Săvârșin; angajați ai Primăriei Orașului Lipova, angajaţi ai SGA Arad, ai S.H. Lipova și ai Formației Radna.

Reprezentanții Parcului Național „Lunca Mureșului” Arad vor prezenta elevilor cât de importantă este conservarea resurselor de apă

24 martie, ora 11.00

Workshop cu tema „De ce (să) irosim apa?”  la sediul SGA Arad, unde se vor realiza desene, pliante și prezentări Power point.

Vor participa 25 de elevi ai Colegiului „Elena Ghiba Birta“ Arad însoțiți de învățător coord.  Irina Henț și angajați ai SGA Arad.

25 martie, ora 10.00

Igienizare, Semlac – mal drept râul Mureș

Vor participa 40 de elevi ai Școlii Generale Semlac însoțiți de prof. coordonatori și angajați SGA Arad

28 martie, ora 10.00

Igienizare Arad – mal drept km. 22 râul Mureș

Vor participa 60 de elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 21 Aurel Vlaicu însoțiți de prof. coordonatori si de angajați ai SGA Arad

22 –31 martie

Expoziţie la sediul SGA Arad cu desene, pliante si fotografii realizate pe parcursul activitățiilor și acțiunilor prezentate mai sus.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare