Ziua Eroilor. Ceremoniale religioase şi militare, la Arad

Publicat de actualitati-arad in 25 May, 2017 | Parerea ta

GALERIE FOTO Ziua Eroilor a fost marcată, joi, la Arad, prin ceremoniale religioase şi militare, la care au participat veterani de război, reprezentanți ai administrațiilor locale și județene, dar și ai partidelor politice.

Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca sărbătoare naţională bisericească a eroilor.

Manifestările organizate la Arad au debutat cu oficierea unui serviciu religios în memoria eroilor neamului, oficiat la Catedrala Ortodoxă Veche, de un sobor de preoţi avându-l în frunte pe Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului. Apoi, au fost ofiact un parastas și au fost depuse jerbe de flori la troiţa din curtea Catedralei Ortodoxe Vechi.

La Monumentul Revoluţiei din faţa Palatului Administrativ, arhiepiscopul Aradului a oficiat o slujbă religioasă de pomenire, după care au fost depuse coroane de flori.

Apoi, în Piaţa „Avram Iancu“, la Monumentul Ostaşului Român a avut loc un ceremonial militar şi religios şi o depunere de coroane.

La ceremonia din Piaţa „Avram Iancu“, prefectul Cosmin Pribac a citit mesajul premierului Sorin Grindeanu, cu ocazia Zilei Eroilor, iar șeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, cms. Ioan Tamaş, a dat citire mesajului ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan.

Elevi ai Palatului Copiilor, care fac parte din Cercul de Jurnalistică şi Cercul pentru Educaţie şi Cetăţenie Democratică, au susţinut un moment cultural, recitând poezii şi interpretând un cântec prin care au omagiat eroii căzuţi pentru idealurile naţionale.

Manifestările organizate cu ocazia Zilei Eroilor s-au încheiat cu un ceremonial militar şi religios şi depuneri de coroane la cele două monumente ale eroilor din Cimitirul Pomenirea.

În toate lăcaşurile de cult din Arad au fost pomeniţi, joi, în ziua Înălţării Domnului, eroii – ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile – care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

foto: Prefectura Arad

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare