Zilele Aradului 2017. Noapte albă în instituțiile de cultură din municipiu

Publicat de actualitati-arad in 23 Aug, 2017 | Parerea ta

Vineri, 25 august, instituțiile de cultură din municipiu vor sărbători Zilele Aradului, prin programe complexe, cum ar fi o piesă de teatru, un spectacol de marionete, un concert în aer liber.

Alte instituții vor avea porți deschise pentru vizitatori până noaptea târziu.

Un eveniment inedit anul acesta este Noaptea albă de publicitate, care va avea loc la Muzeul Preparandiei și unde vor fi expuse reclame vechi românești și vor fi proiectate cele mai premiate spoturi video publicitare.

PROGRAM:

Concert în aer liber al Filarmonicii de Stat Arad

Seara de 25 august 2017 este o nouă seară cu muzică de operă, o reîntâlnire cu corul academic și orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Arad, cu dirijorii  Cristian Neagu și Robert Daniel Rădoiaș, pe marea scenă în aer liber din Parcul Reconcilierii și în ambianța celor mai spectaculoase numere corale semnate de Gaetano Donizetti, Bedrich Smetana, Richard Wagner si Giuseppe Verdi.

Vă așteptăm la ora 20.00, la un clasic medalion de gen, pe care îl dedicăm acelora care iubesc muzica secolului romantic, acelora care cunosc opera și o consumă în mod exclusiv dar şi acelora care se alătură de fiecare dată marilor spectacole open – air.

Celebrul „Marş nupţial“ al operei „Lohengrin“ (Richard Wagner), fastuoasele coruri din „Don Pasquale“ şi „Lucia di Lammermoor“ (Gaetano Donizetti), precum și capodopera corală din „Mireasa vândută“ (Bedrich Smetana), preced corurile lui Giuseppe Verdi, compozitorul care a dominat vreme de 60 de ani scena de spectacol a secolului al XIX-lea.

De la „Macbeth“, opera lui corală, la „Traviata“, supleţea ansamblului de operă este probată prin extraordinara adaptabilitate a grupului la cerinţele muzicii şi în acelaşi timp ale dramei. El reușește să strălucească în splendida culminaţie din Lombarzii, să trăiască sărbătoarea din casa Florei (Traviata), fervoarea şi drama din Rigoletto și nu în ultimul rând, entuziasmul rebelilor proscrişi din Ernani.

În concert:

Richard Wagner Lohengrin – Preludiu /Treulich geführt

Gaetano Donizetti – Don Pasquale Che interminabile andirivieni, Lucia di Lammermoor Per te d’immenso giubilo

Bedrich Smetana – Mireasa vândută Corul ţăranilor

Giuseppe Verdi – Ernani Evviva beviam, Traviata Si ridesta in ciel l’aurora, Noi siamo zingarelle, Lombarzii O Signore, dal tetto nation, Rigoletto Scorrendo uniti, zitti ziti, Macbeth Che faceste, Patria opresa, Trubadurul Vedi, le fosche notturne spoglie, Aida Gloria all´ Egitto, Nabucco Va pensiero

Porți deschise la Complexul Muzeal Arad

Vineri, 25 august, orele 19.00-24.00

Complexul Muzeal Arad s-a alăturat, și în acest an, organizatorilor Zilelor Aradului și va deschide porțile muzeului și secțiilor muzeului, vineri, 25 august, între orele 19.00 și 24.00. Intrarea este liberă.

Expozitia Știintele Naturii – Palatul Cultural

Arad, Piaţa George Enescu 1 – intrarea dinspre Parcul Copiilor

Expoziţia „Un secol de istorie naturală. Comori ale patrimoniului arădean în colecţia Gimnaziului Superior Regal“

Micro-expoziție a elevilor Liceului „Sfânta Ana“ Arad

Expoziţia „De la lemnul scobit la tezaur. Odissea unei monoxile“

Expoziția de conchologie „Oameni și melci“ (colecțiile: prof. Călin Istrate și prof. Simona Opriș-Dinea)

În expoziție sunt etalate, într-o manieră interactivă, specii rare de moluște, cochilii colecționate din întreaga lume, dar și modul în care acestea și-au găsit utilitatea în viața oamenilor, de-a lungul vremii.

Expoziția de Istorie – Palatul Cultural, Etaj 2

Arad, Piaţa George Enescu 1 – intrarea dinspre Parcul Copiilor

Expoziţia permanentă de istorie

Expoziţia „Bizere – art&technology“

Expoziția „Arădeni în războiul cel mare“

Expoziţia „Tezaur 1848/49. Repere din Colecția de relicve a muzeului arădean“

Expoziţia „Arad – 1989“

Filme documentare de promovare a tradițiilor arădene

Cu ocazia Zilelor Aradului Secţia de Etnografie a Complexului Muzeal Arad îşi propune să aducă în faţa publicului arădean o parte din rezultatele cercetărilor de teren din ultimii ani, materializate prin şapte filme documentare.

Filmele se adresează tuturor persoanelor interesate de tradiţiile şi obiceiurile din judeţul nostru, vizând subiecte precum făcutul pâinii în casă, vechile mori pe apă, canalul morilor, vestitul târg de la Pâncota sau practicarea unor vechi meşteşuguri cum ar fi împletitul nuielelor, olăritul sau confecţionarea furcilor din lemn.

Vor putea fi urmărite filme documentare, nominalizate și premiate la Concursul național de film etnografic: „Furcaşii din Avram Iancu“, „Împletitul nuielelor la Ineu“, „Meșterii olari de la Târnăviţa“, „Mori țărănești pe apă în judeţul Arad“, „Târgul de la Pâncota“, „Canalul morilor“, „Cultura pâinii“.

Sala Kinema Ikon –  Palatul Cultural

Arad, Piaţa George Enescu, 1 – intrarea dinspre Parcul Copiilor

Atelier kinema ikon/filme documentare

Proiecție de filme documentare realizate de grupul kinema ikon în județul Arad, în perioada anilor 1970-1989.

Sala Clio

Arad, str. Horea 10

Expoziția artistului fotograf Marsalko Péter

Muzeul de Artă

Arad, str. Gh. Popa 2-4, etaj II

Expozitia permanentă de artă europeană şi românească

„La peisaj cu Nicolae Grigorescu”: microexpoziție care reunește peisagistica apreciatului pictor român. Lucrările fac parte din colecția Complexului Muzeal Arad.

Screens: Atelier kinema ikon/filme experimentale. Proiecție de filme experimentale kinema ikon

Noaptea albă de publicitate

25 august, orele 18.00 – 02.00, Clădirea Preparandiei

Unul dintre evenimentele speciale ale Nopții Albe va avea loc Muzeul Preparandiei. Aici va fi inaugurată expoziția „Reclame vechi românești“, iar în curtea Preparandiei va fi proiectată o selecție a celor mai creative și premiate spoturi publicitare video din ultimii ani.

Expoziția „Reclame vechi românești“ are la bază impresionanta colecție a lui Florian Ciobanu, un colecționar care, încă din adolescență, adună și cataloghează mii de piese.

Colecția lui Florian Ciobanu, fost publicitar, conține exponate aparținând (pre)istoriei publicității românești, pe o perioadă întinsă între 1845 și 1995.

La Arad, selecția va cuprinde piese din trei perioade distincte: antebelic, interbelic și perioada comunistă – conținând atât printuri (afișe, ziare, reviste), cât și obiecte reprezentative pentru designul de produs de larg consum al acelor vremuri.

Proiecția de spoturi video va avea o durată de circa două ore și se va desfășura târziu în noapte în curtea Muzeului Preparandiei.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Grupul pentru Management și Mediere Culturală, fiind integrat Nopții Albe a Aradului, desfășurată în 25 august în cadrul Zilelor Aradului.

„Căsătoria“ de Gogol, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici“

25 august, ora 21.30, Teatrul clasic „Ioan Slavici“

Actorii Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ din Arad vor juca, vineri, piesa „Căsătoria“, de Gogol, în cadrul Nopții Albe a Aradului. Intrarea liberă.

Tânărul Podlekin, un funcționar burlac, după îndelungi frământări decide că a sosit vremea să se căsătorească. Prietenii săi, deja însurați, sunt de neclintit și îi spun că nimeni nu are voie să scape de căsătorie.

Pețitoarea Fiokla Ivanovna i-o recomandă pe Agafia Tihonovna, fiica unui negustor bogat. Fata pare a fi ceea ce Podlekin își dorește, adică o soție pe măsura statutului social și a averii pe care el o are.

Dar lucrurile nu sunt atât de simple precum par, iar concurența la mâna Agafiei se dovedește mai acerbă decât credea tânărul pretendent nehotărât, iar în confruntarea cu ceilalți bărbați dornici de însurătoare Podlekin dă bir cu fugiții.

Regia: Laurian Oniga

Costume: Indre Colta

Decor: Laurian Oniga

Distribuție:

Agafia Tihonovna – Oltea Blaga

Arina Panteleimonovna – Carmen Butariu

Fiokla Ivanovna – Liliana Balica

Pdkolesin – Florin Covalciuc

Starikov – Constantin Florea

Stepan – Sorin Calotă

Iajsnita – Dan Covrig

Duniaska – Roxana Sabău

Anucikin – Călin Stanciu

Jevakin – Doru Nica

Teatrul de Marionete Arad

25 august, ora 18.00 Cei trei purceluși (Teatrul de Marionete)

Un spectacol vesel , care se adesează copilului preşcolar şi şcolar unde putem vedea cum viclenia este învinsă de dragoste, „minciuna are picioare scurte” şi  că unde-s „trei” puterea creşte. Lupul cel rău și fioros este învins de cei trei purceluşi veseli şi zglobii. Marionetele prind viață în mâna actorilor, prietenii noștri.

Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol“ Arad

25 august, între orele 19.00 – 24.00 – Porți deschise

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de CMC Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare