Zile de prăznuire la Mănăstirea Arad – Gai

Publicat de actualitati-arad in 01 Sep, 2017 | Parerea ta

Mănăstirea Arad – Gai îşi sărbătoreşte în fiecare an, la 1 septembrie – începutul anului bisericesc, pe ocrotitorul ei, Sfântul Simeon Stâlpnicul.

Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în altarul de vară din curtea mănăstirii, în prezenţa unui însemnat număr de credincioşi.

Din sobor a făcut parte şi Preacuviosul Părinte protos. David Ionescu, stareţul Schitului Sfinții Apostoli Petru și Pavel din loc. Moneasa.
În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre Evanghelia sărbătorii (citirea prorociei lui Isaia de către Mântuitorul Hristos), despre Sfântul Dionisie Exigul și a prezentat viața și nevoința Cuviosului Simeon Stâlpnicul, ocrotitorul spiritual al acestei Sfinte Mănăstiri de aproape trei secole.

Totodată, Ierarhul a amintit că astăzi este și începutul anului bisericesc. ,,Timpul îl măsurăm în zile, luni și ani și totuși nu se poate măsura!”, a subliniat Preasfințitul Părinte Emilian.

La finalul slujbei, părintele Protos. Macarie Deleu, duhovnicul mănăstirii, a mulţumit Ierarhului, părinţilor slujitori şi credincioşilor pentru prezenţă şi pentru împreuna-rugăciune.
În ziua precedentă, la prăznuirea Punerii în raclă a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica paraclis a Mănăstirii, cu ocazia unuia dintre hramurile noului lăcaș de rugăciune, rostind un cuvânt de învățătură.

La finalul Sfintei slujbe, Preasfințitul Emilian a binecuvântat prinoasele puse de către obștea mănăstirii în  cinstea zilei, a săvârșit Parastasul pentru ctitorii mănăstirii, precum și Slujba de Te Deum cu prilejul începutului noului an bisericesc. După aceasta toți credincioșii prezenți, în frunte cu Ierarhul, au înconjurat biserica paraclis a mănăstirii.

***
Mănăstirea „Sfântul Simeon Stâlpnicul“ sau Mănăstirea Arad-Gai a fost ridicată între anii 1760-1762 de către episcopul Sinesie Jivanovici (1751-1768) pentru veşnica sa pomenire şi pentru a fi folosită de urmaşii săi în scaunul episcopal al Aradului. Sfântul Simeon Stâlpnicul este patronul spiritual al mănăstirii.

Istoria sfintelor lăcaşuri amintite se leagă şi de etapele înălţării acestora peste vitregiile vremii, care însă au dovedit tăria unităţii ortodoxiei.

Biserica nouă poartă hramurile: „Veşmântul Maicii Domnului”, „Brâul Maicii Domnului” şi „Acoperământul Maicii Domnului”, ce se sărbătoresc la 2 iulie, 31 august şi 1 octombrie.

Protos. dr. Iustin Popovici

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Religie

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare