Zboruri de pe Aeroportul Arad. Spre Turcia, în 2018, spre Grecia, în 2019

Publicat de actualitati-arad in 24 Nov, 2017 | Parerea ta

Anul viitor se va zbura pe destinația Turcia, iar din anul 2019 și pe Grecia. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă.

Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Claudia Boghicevici, a declarat în cadrul conferinței că obiectivul revitalizării Aeroportului a fost asumat de conducerea Consiliului Județean și după o perioadă de investiții rezultatele au început să apară!

„Consiliul Județean Arad s-a implicat foarte intens în relansarea Aeroportului Internațional. După o perioadă de pauză cauzată de lucrările la autostradă, Aeroportul a repornit cursele anul acesta, în perioada verii, cu o destinație internațională tentantă: Antalya, Turcia.

Două agenții de turism au considerat Aradul atractiv, și nu s-au înșelat. Gradul de ocupare a curselor a fost de peste 95%, ceea ce demonstrează potențialul Aradului și a determinat extinderea programului de chartere de vacanță și pentru anul 2018.  Am avut un total de 30 de zboruri Arad-Antalya-Arad, în perioada iunie-septembrie.

Anul acesta, un total de 10.830 de pasageri au zburat de pe aeroportul nostru numai spre Turcia!

De aceea, suntem convinși că anul 2018 va fi un an bun și că rezultatele din vara acestui an se vor repeta. Muncim foarte mult pe dezvoltarea de rute noi, avem legături foarte dese cu operatori aerieni.

Faptul că am investit într-un terminal nou și că aeroportul este aproape de centrul orașului, de zonele industriale și de aeroport reprezintă un avantaj pe care îl susținem în toate discuțiile cu operatorii.

Le mulțumesc pentru încredere partenerilor noștri de la Christian Tour și îi asigur că au în conducerea Consiliului Județean Arad un partener corect de afaceri, care face tot posibilul pentru promovarea Aradului ca destinație, a Aradului ca punct de plecare și a Aeroportului”, a declarat Claudia Boghicevici.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare