Viitoarea noră a primarului din Șiria, moartă într-un accident

Publicat de actualitati-arad in 27 Feb, 2015 | Parerea ta

fotoO tânără, în vârstă de 24 ani, din Olari, și-a pierdut viața, vineri dimineața, într-un accident rutier care a avut loc pe drumul dintre localitățile arădene Caporal Alexa și Pâncota.

Accidentul a avut loc în jurul orei 8.30, pe DJ 792 C, în afara localităţii Pâncota.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că, în timp ce a condus un autoturism Hyundai, din direcţia Sântana spre Pâncota, tânăra a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un TIR, condus regulamentar de un bărbat, de 43 de ani.

În urma impactului a rezultat decesul conducătoarei auto. Pentru scoaterea tinerei dintre fiarele contorsionate a fost nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare.

Șoferul camionului a spus că mașina tinerei trecea de pe o bandă pe alta, iar el nu a putut evita coliziunea.

Tânăra care și-a pierdut viața se numește Grațiana Răuț și era prietena fiului lui Valentin Bot, primarul comunei Șiria. „Un angajat al Primăriei mergea spre Arad și m-a sunat și mi-a spus că Grațiana a avut un accident, și îi rău. Am venit la locul accidentului am aflat că a decedat“, a spus Valentin Bot.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

foto1foto2

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare