Vigilența unui jandarm arădean a determinat prinderea a doi hoți

Publicat de actualitati-arad in 03 Sep, 2015 | Parerea ta

comunicat presaMiercuri, 2 septembrie a.c., în jurul orei 19.00, un subofițer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în serviciu de pază și protecție a unei instituții publice situată în zona centrală a municipiului Arad, a observat două persoane care căutau într-o geantă tip laptop.

Jandarmul și-a dat seama, după comportamentul persoanelor, că geanta nu le aparține și a solicitat intervenția colegilor săi aflați în serviciu de ordine publică. Jandarmii, sosiți la fața locului, au procedat la stabilirea identității persoanelor iar, la verificări, a rezultat că acestea sunt Ioan L., în vârstă de 19 ani, din municipiul Lugoj și Dumitru P., în vârstă de 23 de ani, din municipiul Beiuș.

Întrebați despre geanta pe care o aveau, cei doi au recunoscut că au sustras-o, împreună cu o pereche de încălțăminte sport, în urmă cu câteva minute, dintr-un autoturism aflat pe o stradă în apropiere.

Pe baza documentelor găsite în geantă, jandarmii au identificat proprietarul acestora. El a intrat, în scurt timp, în posesia bunurilor care au fost sustrase din autoturism.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare, necesare organelor de urmărire penală, cele două persoane fiind susceptibile de săvârșirea infracțiunii de furt.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de IJJ Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare