VIDEO Filmul de prezentare a Aradului în Parlamentul European, în limba română

Publicat de actualitati-arad in 28 Mar, 2013 | Parerea ta

Picture1 050Varianta în limba română a filmului care a fost prezentat în Parlamentul European, la acțiunea de promovare a candidaturii Aradului pentru titlul de Cetatea Culturală Europeană în 2021, a fost făcută publică recent.

Inițial, a fost disponibilă doar varianta în limba engleză, cea care a fost prezentată la evenimentul desfășurat, la începutul acestei luni, la Bruxelles.

„Bine ai venit călătorule pe aceste meleaguri arădene“ este mesajul cu care începe filmul de prezentare.

În film sunt prezentate diverse zone din Arad, clădiri reprezentative din centrul istoric, lăcaşuri de cult, instituţii de cultură, dar face şi o retrospectivă a unor momente importante care au marcat, din punct de vedere istoric, oraşul.

Imagini cu Cetatea Aradului, filmate din avion, fac parte, de asemenea, din filmul de prezentare, Cetatea fiind considerată unul dintre cele mai puternice atu-uri ale oraşului în competiţia pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.

Acţiunea de promovare a candidaturii Aradului pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021, organizată la Bruxelles, în Parlamentul European, s-a desfășurat în data de 5 martie, în prezența a sute de oameni, printre care numeroşi europarlamentari și membri ai Comitetului Regiunilor, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor de cultură europene.

Iniţiatorii acţiunii de promovare a candidaturii Aradului pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021 au fost primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi europarlamentarul Iosif Matula.

CITITI SI: VEZI cum a fost promovat Aradul în Parlamentul European

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare