Victor Ponta: „M-am gândit la demisia din Guvern după alegerile prezidenţiale“

Publicat de actualitati-arad in 07 Dec, 2014 | Parerea ta

ponta3Liderul PSD, premierul Ponta, afirmă că s-a gândit, imediat după alegerile prezidenţiale, să demisioneze de la şefia Guvernului, dar că a înţeles că a primit, totuşi, peste cinci milioane de voturi, adăugând că la votul pentru Cabinetul restructurat va verifica dacă mai există sprijinul Parlamentului şi că va demisiona, însă, cu siguranţă din postul de prim-ministru dacă DNA cere urmărirea sa penală în dosarul privind votul din diaspora.

“Nu s-a digerat tot rezultatul, după trei săptămâni, dar am resursele interne necesare de a continua (…) Din acest punct de vedere, o iau de la capăt, mai înţelept şi cu conştiinţa lucrurilor pe care le-am greşit”, a spus Ponta, la Antena 3.

El a reluat ideea că este dispus să colaboreze, din postul de prim-ministru, cu viitorul preşedinte Klaus Iohannis.

Ponta a mai afirmat că, dacă Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) va cere urmărirea sa penală în dosarul privind votul din diaspora, va demisiona cu siguranţă din postul de prim-ministru, deoarece Guvernul nu poate fi condus de către o persoană urmărită penal, dar a arătat că trebuie să se renunţe la “ideea din 2004” că o persoană care a pierdut alegerile trebuie să intre în închisoare.

“Să nu mai mergem pe ideea că, cum câştigi alegerile, îi faci adversarului dosar”, a spus Ponta.

El a susţinut din nou că alegerile din diaspora nu au fost organizate greşit intenţionat, ci luând în calcul situaţia de la alegerile din 2009, şi a apreciat că are o responsabilitate politică în acest caz, nu o responsabilitate penală care să fie sancţionată conform legii penale.

“Greşelile politice se plătesc politic”, a adăugat Ponta.

Imediat după alegerile prezidenţiale pierdute în faţa lui Klaus Iohannis, pe fondul informaţiilor că se va retrage de la conducerea Guvernului, premierul Victor Ponta a anunţat, încă din seara de 16 noiembrie, că nu va demisiona din funcţia de premier şi că vrea să continue actul de guvernare cu partenerii actuali plus PLR.

Dosarul privind problemele înregistrate la votul din diaspora a fost trimis, joi, de procurorii Parchetului instanţei supreme la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru continuarea cercetărilor.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Politic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare