Viceprimari din județul Arad, declarați incompatibili

Publicat de actualitati-arad in 16 Dec, 2014 | Parerea ta

aniAgenția Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților și al conflictelor de interese de natură administrativă în cazul a trei viceprimari din județul Arad.

Conform ANI, Ioan Chiu, viceprimar al comunei Dieci, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008 – 12 mai 2010, întrucât a deținut, simultan, funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul „Chiu Ioan Adrian AF”.

Totodată, Ioan Chiu s-a aflat în stare de incompatibilitate și în perioada 24 februarie 2012 – 29 iulie 2014, întrucât a deținut, simultan, funcția de viceprimar și calitatea de persoană fizică autorizată în cadrul Chiu Ioan „Măgura Crocna” Persoană Fizică Autorizată.

De asemenea, viceprimarul comunei Săvârșin, Ioan Marc, a fost găsit în stare de incompatibilitate.

Potrivit ANI, Ioan Marc, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 29 iunie 2012, „întrucât deține, simultan, funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică autorizată în cadrul Marc Ioan «ID» Persoană Fizică Autorizată, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003“.

ANI l-a declarat incompatibil și pe Dorin Virgil Jiva, viceprimarul comunei Tîrnova.

Dorin Virgil Jiva s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 1 iulie 2012 – 4 februarie 2013, „întrucât a deținut, simultan, funcția de viceprimar și calitățile de administrator și asociat unic în cadrul unei societăți comerciale, precum și calitatea de persoană fizică autorizată în cadrul Jiva Dorin Virgil «Lacul» P.F.A., încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003“.

Cei trei viceprimari au fost informați despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistați sau reprezentați de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare