VEZI ce mesaje vor apărea la intrările în municipiul Arad

Publicat de actualitati-arad in 19 Dec, 2017 | Parerea ta

La intrările în municipiul Arad, dinspre drumurile naționale, vor fi amplasate însemne care, potrivit administrației locale, vor fi „în concordanţă cu aspiraţiile culturale şi ecologice ale oraşului“.

Pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Local Municipal Arad va fi supusă votului documentaţia tehnico-economică pentru „Amenajarea intrărilor în municipiul Arad, pe căi rutiere, dinspre Nădlac, Oradea, Deva”.

În documentație se menționează că „prin implementarea acestei investiţii se doreşte o semnalizare coerentă cu identitate proprie şi o marcare a intrărilor în municipiul Arad“.

„Realizarea acestor lucrări va ridica imaginea şi importanţa oraşului în perspectiva proprie şi externă şi va spori signalistica rutieră şi simbolistica Aradului. Se cuvine ca intrările în municipiul Arad să fie amenajate în conformitate cu dinamica socio-economică a oraşului, să fie în ton cu modernismul secolului XXI şi în concordanţă cu aspiraţiile culturale şi ecologice ale oraşului.

La ora actuală, toate intrările în municipiul Arad sunt degradate, necesită reparaţii sau chiar să fie reconstruite din temelii. Municipiul Arad, reşedinţa administrativă a judeţului Arad, se află pe axa rutieră Est – Vest (Deva – Nădlac) şi Nord – Sud (Oradea – Timişoara), constituindu-se ca principalul nod rutier şi principala poartă de intrare/ieşire din România. Amenajarea intrărilor în municipiul Arad, pe căi rutiere, dinspre Nădlac, Oradea, Deva, are ca beneficii majore pentru municipiul Arad, în special pentru signalistica rutieră, imaginea şi simbolistica Aradului“, se arată în documentația care va fi supusă votului.

Varianta aleasă de cel care a elaborate studiul de fezabilitate prevede realizarea a trei totemuri pentru signalistică, amplasate la principalele intrări în oraş dinspre Nădlac, Oradea, Deva.

Soclul pe care vor fi înscrisurile va avea 800x250x60 cm, va fi realizat din beton armat și vor avea culoare albastru. Volumul de încadrare al mesajului stilizat „ARAD“ va avea 600x80x230 cm, va fi metalic (tablă) și va avea culoare alb.

Înscrisul de la baza mesajului stilizat „ARAD: ORAŞ MARTIR, VILLE MARTYR, MARTYR CITY“, va avea culoare negru. Pe faţa mesajului se va stiliza cu culorile abastru şi negru râul Mureş şi Cetatea Aradului.

Investiția, estimată la peste 270.000 lei, ar urma să fie realizată în termen de 7 luni.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare