Ziarul electronic al arădenilor

VEZI câți arădeni se vor căsători de Valentine’s Day

casatorieZeci de persoane din Arad și-au planificat oficierea căsătoriilor pentru ziua de 14 februarie, când este Valentine’s Day, care, în acest an, va fi într-o zi de sâmbătă.

Pentru această zi, la Starea Civilă din Primăria Arad au fost depuse cereri de căsătorie din partea a 17 cupluri, formate din persoane de toate vârstele.

Cele 17 căsătorii vor fi oficiate de Valentine’s Day între orele orele 13.30 şi 18.00.

Reprezentanţii Primăriei Arad spun că numărul căsătoriilor programate pentru data de 14 februarie este unul semnificativ, pentru perioada de iarnă.

Cei din Primărie au menționat că, anul trecut, a fost înregistrat un număr record de căsătorii într-o zi – 53, dar în timpul verii.

Alături de tinerii aflați la prima căsătorie, de Valentine’s Day și-au programat unirea destinelor și persoane mai în vârstă. Acestea au vârste cuprinse între 47 și 61 ani.

Valentine’s Day se sărbătorește, în fiecare an, la data de 14 februarie, când este comemorat Sfântul Dwynwen, sfântul patron al îndrăgostiților galezi.

În Franța, o țară tradițional catolică, Valentine’s Day este cunoscută simplu drept Sfântul Valentin și este sărbătorită ca în restul țărilor occidentale.

În Danemarca și Norvegia, 14 februarie este cunoscută ca „Valentinsdag”. În Suedia este numită Ziua tuturor inimilor.

În România, sărbătoarea tradițională pentru iubiți este Dragobete, care este sărbătorită pe 24 februarie.

Numele vine de la un personaj din folclorul românesc care se presupune că ar fi fiul Babei Dochia. Etimologic, o parte din numele de Dragobete poate fi găsit și în cuvântul românesc dragoste.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.