„Veşnicia, Parohia, Părtăşia şi Bucuria s-au născut la sat“

Publicat de actualitati-arad in 04 Dec, 2016 | Parerea ta

img_7608-1Parohia Scînteia-Domeniul Lupaş, protopopiatul Arad, desfăşoară pe parcursul postului Crăciunului un proiect-program itinerant de colinde, teatru şi tradiţii specific sărbătorii Crăciunului, intitulat „Veşnicia, Parohia, Părtăşia şi Bucuria s-au născut la sat”.

În cadrul proiectului sunt vizitate şi colindate parohiile invecinate, instituţii, persoane juridice şi fizice de pe cuprinsul acestora.

Programul cuprinde colinde interpretate de corul popular „Sfântul Siluan” al parohiei Scînteia coordonat de prof. Marius Lăscoiu şi sceneta „În vizită de Crăciun” de Giorgiana Popan, în montajul trupei de teatru „Foarte Simplu” aparţinând aceleaşi parohii.

Costumaţia colindătorilor şi a actorilor este portul popular românesc însotit de duba şi clopoţeii pentru colorarea atomsferei.

Mesajul proiectului este unul de bucurie pentru şi în comunităţi-parohii, în binecuvântata părtăşie a scopului comun pe care în esenţă îl avem cu toţii – Veşnicia.

De altfel, titlul proiectului este în totalitate înrădăcinat în cuvintele cărţilor sfinte: Veşnicia – …El (Dumnezeu) a pus în inima lor şi veşnicia, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit (Ecl 3, 11); Prohia – unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele meu, acolo Sunt şi Eu (Mt. 18,20); Părtăşia – …Cinei Tale celei de Taină, astăzi Fiul Lui Dumnezeu părtaş mă primeşte… (rugăciunea la Împărtăşanie); Bucuria – Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! (Lc 2,14).

Programul a debutat duminică, 4 decembrie, cu colindarea Parohiei Curtici şi va continua (în funcţie de timpul disponibil) în parohiile din Sântana, Şimand, şi Zimand Cuz, în aceasta din urmă fiind programat şi finalul proiectului care va fi marcat printr-un spectacol-concert Veşnicia s-a născut la sate duminică, 18 decembrie 2016, ora 18.00.

Parohia Scînteia a organizat proiectul în colaborare cu asociaţia Mobilizează-te! cu sprijinul primăriei Zimandu Nou şi cu suportul preoţilor parohi din parohiile amintite şi a lui Andrei Moţ-Lupus Dacus.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
bioportal.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Religie

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare