Ziarul electronic al arădenilor

UTA a debutat cu victorie în noul sezon al Ligii a II-a

FC UTA Arad a învins cu 1-0 (0-0), pe Chindia Târgoviște, în meciul disputat sâmbătă, în deplasare, în prima etapă a ediţiei 2017/2018 a Ligii I.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Curtuiuș, în min. 89.

„Ne-am atins obiectivul. Știam că va fi un meci extrem de greu, la un moment dat și egalul era bun pentru noi. Dar, până la urmă, plusul de experiență al jucătorilor noștri și-a spus cuvântul și am făcut diferența. Chindia este o puternică, va rămâne o contracandidată a noastră și în continuare.

Cumva, azi  și norocul a fost  de partea noastră. Îi felicit pe băieți pentru tot, chiar dacă încă avem de suferit la atitudine. Începutul a fost greu, dar trebuie să-l continuăm pe aceeași linie. Vreau să le mulțumesc și suporterilor care au venit azi alături de noi, îi așteptăm în continuare în număr cât mai mare”, a spus Adrian Mihalcea, antrenorul principal al UTA-ei.

Alte rezultate din Liga II:

Luceafărul Oradea – Sportul Snagov 1-1

Dacia Unirea Brăila – ASU Politehnica Timişoara 2-3

FC Argeş – Pandurii Târgu Jiu 0-0

Metaloglobus Bucureşti – Olimpia Satu Mare 0-1

Academica Clinceni – Dunărea Călăraşi 4-1

CS Mioveni – CS Afumaţi 4-0

AFC Hermannstadt – CS Baloteşti 3-0

Ripensia Timișoara – Foresta Suceava 16-0

Vineri, ASA Târgu Mureş a învins, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Ştiinţa Miroslava.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *