USR are candidat la Primăria Covăsînţ

Publicat de actualitati-arad in 24 May, 2017 | Parerea ta

Daniel Filip a fost desemnat candidat din partea USR la Primăria comunei Covăsînţ.

Născut pe valea Mureşului, la Lipova, de profesie jurist, s-a făcut cunoscut printre locuitorii comunei Covăsînţ prin activitatea sa de slujitor spiritual şi totodată prin asistenţa juridică cu care a venit în sprijinul acestora de-a lungul timpului.

Daniel Filip: „Oamenii au fost cei care mi-au cerut să candidez. Se pare că sunt sătui de inactivitatea administraţiei pe care au avut-o până acum. Ca să nu mai amintesc corupţia, dovedită şi sancţionată de instanţă.

Locuitorii comunei doresc o administraţie care să le asculte părerea, care să se gândescă la ei în primul rând, nu la propriile interese şi la şpagă. Să nu uităm că în Covăsînţ trăiesc si multe familii cu probleme materiale, sunt zone, străzi, unde utilităţile sunt aproape inexistente, deşi suntem aproape de Arad şi avem un potenţial economic bun. Cu un primar activ, care să ştie să gestioneze bugetul comunei, care să atragă bani din fonduri europene, locuitorii pot avea o viaţă civilizată, în condiţii apropiate de mediul urban”.

Amintim că în comuna Covăsînt sunt organizate alegeri parţiale în data de 11 iunie, ca urmare a pierderii mandatului de către fostul primar PNL, Traian Balint, în urma unei condamnări definitive pentru fapte de corupţie.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de USR Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare