USR Arad: Bugetul local a fost votat recent și începe să producă efecte

Publicat de actualitati-arad in 22 Mar, 2017 | Parerea ta

Reprezentanții USR Arad susțin că este vitală informarea oamenilor cu privire la conținutul acestui document de maximă importanță pentru municipiu.

Având în vedere formatul în care a fost el publicat de către administrație, membrii USR l-au aşezat într-o formă accesibilă oricărui cetățean interesat.

În documentul disponibil online, USR Arad definește analiza efectuată ca un exerciţiu de transparenţă şi un punct de pornire pentru a obţine o informare mai bună a arădenilor asupra deciziilor administrației privitoare la cheltuieli şi investiţii, precum și o îmbunătăţire a eficienţei serviciilor Primăriei.

În cele 30 de pagini, cei interesaţi pot să vadă cheltuielile pe fiecare domeniu de interes (învățământ, cultură, mediu etc.), informații privind distribuția costurilor la o familie medie, dar și comparații cu alte municipii reședință de județ.

Florin Stana: „Am rescris bugetul într-o formă care să-i permită arădeanului de rând să citească cu ușurință un astfel de document complex. Scopul nu a fost acela de a critica, ci de a ajuta cetățenii cu informații, de a-i invita să se intereseze și să afle cum sunt cheltuiții banii lor.

După cum veți putea observa dacă parcurgeți analiza noastră, am expus cifrele furnizate de Primărie pe capitole bugetare, începând cu veniturile prognozate și continuând cu principalele capitole, conform destinației. Pentru a avea o imagine de ansamblu, am prezentat datele alături de cele ale municipiilor Timișoara, Oradea și Cluj-Napoca, iar acolo unde am considerat necesar, spre corecta informare publică, am expus și anumite opinii”.

Vlad Botoș, președinte USR Arad: „Rolul administrației este să responsabilizeze cetățenii, nu să-i îndepărteze de actul decizional. Ar fi fost bine ca astfel de informații, în forma oferită de colegii noștri, să fi fost furnizate de către Primărie de la bun început.

Așa cum a fost el pus la transparenţă, în cele peste 400 de pagini de tabele contabile, bugetul are o formă prea tehnică, greu de parcurs pentru cetățeni. În plus, pe foaie stăm bine faţă de vecinii noştri, dar la faţa locului nu prea vedem asta”.

Dan Sfârâilă: „Arădenii pot să citească acest document, pe care USR îl pune la dispoziție, să își formeze o opinie și să comunice administrației părerea lor. Dacă consideră că banii nu sunt cheltuiți corespunzător sau din contră, dacă apreciază sumele alocate, să-și facă cunoscute punctele de vedere administrației locale. Eu pot să spun că deşi arădenii plătesc printre cele mai mari impozite din ţară, aceste sume se cheltuiesc ineficient fiind canalizate mai mult spre întreţinerea situaţiei actuale din oraş şi nu spre dezvoltarea municipiului care deşi bugetată nu se realizează sau se implementează cu mare întârziere.

Avem exemplul modernizării stadionului UTA: începută în anul 2012, nu este terminată nici azi, echipa riscând să nu poată juca în prima ligă la Arad decât din sezonul 2018-2019. Dezvoltarea economică a oraşului ar putea începe cu Cetatea Arad, care nu este pe lista de priorităţi dar care, având exemplul oraşelor Alba Iulia şi Oradea, ar putea fi un factor de creştere şi dezvoltare a oraşului pe termen mediu şi lung”.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de USR Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare