Unsprezece migranţi şi două călăuze, reținuți la Vărşand

Publicat de actualitati-arad in 28 Jun, 2017 | Parerea ta

Poliţiştii de frontieră de la Vărşand au depistat unsprezece cetăţeni din Pakistan, Irak şi India, solicitanţi de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din ţară, cu ajutorul a două călăuze de origine română şi sârbă, cărora le plătiseră 700 de euro.

Miercuri, în jurul orei 4.00, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand au declanşat o acţiune specifică pentru combaterea migraţiei ilegale, ocazie cu care au identificat, la mai puţin de 2 km de linia de frontieră, două autoturisme care se deplasau spre Ungaria şi nu îşi justificau prezenţa în zonă.

„Poliţiştii de frontieră au procedat la oprirea autoturismelor şi la legitimarea şoferilor, constatându-se că aceştia sunt cetăţeanul român Alina V., în vârstă de 29 de ani, din judeţul Caraş Severin, şi cetăţeanul sârb Vladimir K., în vârstă de 29 ani. În cele două mijloace de transport se aflau, ca pasageri, unsprezece bărbaţi de origine asiatică. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că bărbaţii sunt cetăţeni pakistanezi, irakieni şi indieni, solicitanţi de azil în România, nouă dintre ei fiind adulţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 36 de ani, iar doi sunt minori, în vârstă de 14, respectiv 17 ani“, se arată într-un comunicat de presă remis de Poliția de Frontieră.

În timpul cercetărilor, călăuzele au declarat că urmau să îi lase pe cei unsprezece în apropierea frontierei, de unde aceştia urmau să ajungă într-o ţară din Spaţiul Schengen.

Pentru acest serviciu, cei doi au primit de la migranţi suma de 700 de euro.

„Poliţiştii de frontieră arădeni au întocmit migranţilor lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar celor două călăuze sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun“, se mai arată în comunicatul de presă.

CITITI SI: 91 de migranți din Irak şi Siria, găsiți ascunși într-un TIR

 

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare