Unde se vor comercializa produsele de Sf. Valentin, 1 Martie și 8 Martie

Publicat de actualitati-arad in 04 Feb, 2017 | Parerea ta

Primăria Arad a stabilit locurile unde se vor putea comercializa produsele specifice zilelor de Sfântul Valentin, 1 Martie și 8 Martie, comerțul ambulant urmând să se desfășoare în mai multe zone din municipiu.

Conform unei dispoziții semnate de primarul Aradului, Gheorghe Falcă, în municipiu vor fi 61 de locuri de vânzare.

„S-au stabilit 7 amplasamente a câte 5 locuri de vânzare, 2 amplasamente a câte 8 locuri de vânzare și un amplasament a câte 10 locuri de vânzare pe domeniul public al municipiului Arad, pentru desfăşurarea activităţii de comerţ ambulant, cu produse specifice zilelor de Sfântul Valentin, 1 Martie şi 8 Martie“, se arată în dispoziția primarului.

În același document se mai specifică faptul că, locurile de vânzare se vor atribui în limita stabilită, în ordinea numerelor de înregistrare a cererilor, urmând să se emită acordul de ocupare a domeniului public pentru activităţi comerciale.

Cererile de participare la eveniment se pot depune la Primăria Arad, Serviciul Relaţii cu Publicul (camera 5).

Pentru cei care doresc să comercializeze produse de Sfântul Valentin, perioada de depunere a cererilor s-a încheiat, aceștia putând să-și desfășoare activitatea în perioada 12– 14 februarie.

Pentru comecianții de mărțișoare și flori pentru ziua de 1 Martie, perioada de depunere a cererilor pentru ocuparea domeniului public este 6 – 10 februarie, aceștia urmând să-și desfășoare activitatea între 27 februarie și 1 martie.

Pentru ziua de 8 Martie, perioada de depunere a cererilor este 13 – 17 februarie, iar perioada de ocupare a domeniului public este 6 – 8 martie. Suprafaţa atribuită pentru un loc de vânzare este de 2 mp.

Documentaţia pentru obţinerea acordului va cuprinde:

– cererea tip pentru obţinerea acordului de ocuparea domeniului public, care se găseşte pe site-ul Primăriei Municipiului Arad şi la Serviciul Relaţii cu Publicul (camera 5) a Primăriei Municipiului Arad;

– copia autorizaţiei de funcţionare, conform Legii 359/2004 şi a O.U.G. nr. 44/2008 cu modificările şi completările ulterioare, vizata pe anul 2017, sau, după caz actele doveditoare pentru desfăşurarea legală a activităţii comerciale, conform Legii 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile de desfăşurare a comerţului ambulant cu ocazia evenimentului:

– orarul de funcţionare: 7.30 – 22.30;

– marfa va fi expusă doar în perimetrul locaţiei stabilite;

– comerţul ambulant se va desfăşura cu articole tradiţionale specifice Zilelor de Sf. Valentin, 1 Martie şi 8 Martie.

– activitatea desfăşurată nu va afecta circulaţia pietonală, auto precum şi activitatea specifică zonei;

– se va respecta curăţenia domeniului public afectat;

Locurile unde se vor vinde produsele:  

Micălaca, b-dul N. Titulescu intersecția cu str. V. Lucaciu (între zona verde și stâlpii metalici din colțul „Digi RCS-RDS”) – 5 locuri

Micălaca, Aleea Borsec – 5 locuri

P-ţa U.T.A – în dreptul magazinelor „Filip” și „Tehno Tekh” – 5 locuri

P-ţa U.T.A. – în dreptul magazinelor „Laguna” şi „Miky” – 5 locuri

P-ţa UTA – Calea Aurel Vlaicu, (Bl. Z22, între Sc. A şi B) – 5 locuri

Calea Aurel Vlaicu, bl. Z16, în dreptul magazinului „Mobexpert” – 5 locuri

Calea Aurel Vlaicu, nr.163, în dreptul magazinului „Altex” – 5 locuri

B-dul Revoluţiei nr. 23 (între poartă şi colț cu nr. 25) – 8 locuri

B-dul Revoluţiei intersecţia cu str. Crişan nr. 1 (Bl. A, între sc. A şi B) – 8 locuri

B-dul Revoluţiei nr. 43 (intrarea în Policlinică şi Banca Transilvania) – 10 locuri

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare