UPDATE: Un vânător a fost împușcat în Pădurea Ceala

Publicat de actualitati-arad in 28 Feb, 2013 | Parerea ta

bracoUn vânător, care se afla la braconaj în Pădurea Ceala, situată la marginea municipiului Arad, a fost împușcat în picior de un coleg, care a declarat că arma s-a descărcat accidental după ce s-ar fi împiedicat.

Din primele cercetări efectuate de polițiști rezultă că cei doi vânători, cu vârste de 30 și 32 ani, sunt deținători legali de arme de vânătoare. Cei doi se aflau în noaptea de miercuri spre joi la braconaj, sezonul de vânătoare fiind închis, iar unul dintre vânători și-a împușcat colegul în picior.

Vânătorul rănit a fost transportat la Spitalul Clinic Județean Arad, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale. Medicii spun că starea bărbatului este bună, el fiind în afara oricărui pericol.

Conform polițiștilor arădeni, cei doi bărbaţi sunt cercetaţi penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă letală fără drept şi braconaj cinegetic.

Totodată, bărbatul care care ar fi tras și și-a rănit colegul este cercetat şi pentru vătămare corporală din culpă.

Nici poliţiştii şi nici reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi nu au putut preciza ce vânau cei doi, întrucât aceştia nu au oferit informaţii.

UPDATE

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că Răzvan M., de 30 ani, l-a împuşcat accidental, în piciorul stâng, pe Lucian B., de 32 ani.

La faţa locului nu a fost găsit nici un vânat, iar arma de vânătoare cu s-a tras a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor

Pe numele celor doi bărbaţi a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă letală fără drept şi braconaj cinegetic.

Totodată, Răzvan M., este cercetat şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca fapta să fie reîncadrată juridic după stabilirea numărului de zile de ingrijiri medicale.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare