Un gând pentru parlamentarii români

Publicat de actualitati-arad in 10 Aug, 2013 | 1 Commentariu

silviu-ratiu111111111111111111121221-150x15011132Fără îndoială, doctorul Ben Carson este unul din cei mai mari neurochirurgi în viaţă. Pe lângă asta, însă, el este pedagog, dar şi un vorbitor înflăcărat şi un autor de cărţi de mare succes. A lansat pe piaţă numeroase bestseller-uri.

În 2012, Ben Carson a mai reuşit o dată să obţină performanţa de a fi bestsellerul numărul 1 al ziarului New York Times, cu cartea „America the Beautiful, Rediscovering What Made This Nation Great”.

O carte în care autorul îşi pune o serie de întrebări în legătură cu situaţia actuală a Statelor Unite, cu motivele pentru care ţara a ajuns să se confrunte cu problemele care creează, nu de puţine ori, convulsii dureroase, îngrijorări, tensiuni – chiar dacă nu sunt, toate, vizibile – cu drumul pe care l-a urmat până a ajuns o putere mondială şi cu cel ce ar trebui urmat în viitor, pentru ca ţara să rămână un loc unde cetăţenii ei să se simtă protejaţi, încurajaţi, binecuvântaţi şi mulţumiţi de viaţa lor.

Într-unul din capitole, acolo unde se ocupă de modul cum au gândit părinţii fondatori ai Americii, aşezarea treburilor statului pe un făgaş care să asigure progres, prosperitate, iar cetăţenilor, o viaţă trăită în demnitate şi îndestulare, autorul formulează o frază pe care o consider suficient de importantă pentru a o împărtăşi în rândurile ce urmează.

Referindu-se la felul în care a fost gândită, de la bun început, problema împărţirii celor trei puteri în stat şi ocupându-se, în concret, de „puterea legislativă”, doctorul Carson susţine că, într-o republică, treaba puterii legiuitoare este să creeze legi, „…when neccesary…” , adică, atunci când ele se dovedesc necesare!

Desigur, ştim cu toţii care ar fi îndatorirea principală a unui Parlament, ca organism reperezentativ al statului. N-ar fi fost nimic interesant în propoziţia aşternută de Ben Carson în cartea sa, dacă nu ar fi existat acel „ceva” care a scos-o din anonimat.

Anume că, puterea legislativă este chemată să adopte legi, atunci când ele sunt necesare. Şi numai atunci!

Da, acest gând reţine în mod deosebit atenţia. Este o lecţie pe cât de simplă, pe atât de importantă pentru orice parlamantar, din orice colţişor al planetei.

Inclusiv pentru parlamentarul român.

Ai fost trimis în parlament prin votul poporului – de aceea îi spunem „vot democratic” – ţi s-a dat un mandat să reprezinţi interesele legitime ale celor care te-au ales – şi care sunt, în ultimă analiză, interesele naţiunii – tot ceea ce trebuie să faci tu, deputat ori senator, este să verifici – o „grilă” cu întrebare unică ! – dacă proiectele de lege ce-ţi sunt puse pe masă sunt sau nu necesare. Cui? Simplu, oamenilor care, prin votul lor, te-au trimis în Parlament ca să creezi, împreună cu ceilalţi asemeni ţie, legi bune. Şi, mai ales, necesare.

Cu alte cuvinte, prima şi cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să şi-o pună oricare dintre parlamentarii români ar trebui să fie aceasta: „Este sau nu, şi în ce măsură, necesar cutare proiect de lege ce ar urma să fie adoptat cu  votul meu? Ajută el ţara în care trăiesc să mai facă un pas înainte pe calea progresului şi bunăstării cetăţenilor ei? Este proiectul de lege NECESAR ROMÂNILOR ŞI NUMAI LOR, sau nu?”.

E vacanţă acum în Parlamentul României. Cine ştie, poate–şi găseşte timp vreun deputat, ori senator, să reflecteze la cuvintele – mesaj de înţelepciune – aşternute în cartea sa de un ilustru medic neurochirurg.

Care, să luăm aminte, n-a fost şi nu este membru nici al Congresului, nici al Senatului american.

E doar un medic cunoscut, un om preocupat de ţara sa, un om înţelept. Destul cât să  dea de gândit celor ce, ca şi mine, au avut şansa să-i citim cartea.

Dar, oare, numai nouă?

Silviu Rațiu

August, 2013

Share Button

comentarii

1 comment

  1. io says:

    Dumneata chiar ca crezi ca vreunul din alesii nostri o sa fie curios de ce ai scris aici?Ar fi o minune dar minuni in zilele noastre nu se mai vad nici la Lotto!
    Altminteri,bine scris!

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din RO - vigneta

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare