Ziarul electronic al arădenilor

Un fost poliţist din Arad nu poate justifica 76.000 euro

Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că Adrian Florin Dragoş, fost agent şef de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor Arad, nu poate justifica o avere de aproximativ 76.000 euro.

Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 330.329 lei (76.622 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de acesta.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Timişoara, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de către Adrian Florin Dragoş.

„Persoana evaluata a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le considera necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum şi despre existenţa diferenţelor semnificative. Dragoş Florin Adrian a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere“, se menționează în comunicatul remis de ANI.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *