Un deputat cere lămuriri despre stadioanele demolate din Arad

Publicat de actualitati-arad in 20 Mar, 2017 | Parerea ta

Un deputat arădean a solicitat Ministerului Tineretului și Sportului informații cu privire la modul în care au fost desființate mai multe stadioane din municipiu.

Deputatul Sergiu Vlad a spus că, pe parcursul anilor, „mai multe baze sportive din Arad au fost dărâmate, în ciuda opoziţiei iubitorilor de sport“.

„În locul lor nu au fost construite altele similare, așa cum impune legislația“, a afirmat deputatul arădean.

„În interpelarea pe care am facut-o, atrag atenția asupra situațiilor în care au fost desființate stadionul Telecom din Micălaca, stadionul Vagonul de pe strada Banu Mărăcine, și stadionul Strungul din cartierul Vlaicu. Solicit să se comunice hotărârile de guvern și orice alte acte oficiale în baza cărora s-a făcut schimbarea destinației bazelor sportive mai sus menționate, precum și enumerarea bazelor sportive similare celor desființate a căror construcție prealabilă a permis emiterea avizului autorității guvernamentale”, a anunțat Sergiu Vlad.

Deputatul mai susține că „situația necesită clarificări, deoarece realitatea de la fața locului nu ține cont de Legea 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului. În actul normativ se precizează la articolul 79, alineatul 1, că schimbarea destinaţiei sau desfiinţarea unor baze sportive se va putea face numai prin hotărâre a Guvernului şi cu construirea prealabilă a altor baze sportive similare celor desfiinţate“.

„În apărarea actelor și avizelor emise dezvoltatorilor imobiliari, reprezentanții administrației locale spun că nu au avut ce face pentru că terenurile erau în proprietatea unor societăți private. Însă aceeași lege precizează la alineatul doi că „dispoziţiile alin. (1) se aplică şi societăţilor comerciale care deţin active patrimoniale destinate activităţii sportive ce au aparţinut statului”, spune parlamentarul arădean.

Acesta a mai adăugat că scopul legii nu este de a proteja strict patrimoniul construit, ci serviciile comunitare facilitate de acesta.

„Astfel, prin schimbarea destinației bazelor sportive, autoritățile au renunțat de fapt la prestarea unui serviciu de interes pentru comunitate. Prevederile legale par să fi fost încălcate repetat în ultimul deceniu de către administrația locală și dezvoltatorii imobiliari din Arad”, se arată în interpelarea deputatului Sergiu Vlad.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare