Ultimul concert al lunii martie, la Filarmonica de Stat Arad

Publicat de actualitati-arad in 29 Mar, 2016 | Parerea ta

afis 31 martie 2016Frecvent interpretată în debutul programelor simfonice, uvertura la opera Ruslan si Ludmila de Mihail Ivanonici Glinka este fără îndoială o lucrare ideală pentru “lansarea” unui concert.

Scurtă, sclipitoare, de un dinamism irezistibil, partitura este la fel ca majoritatea paginilor introductive ale secolului al XIX-lea, un rezumat al acţiunii operei, în cazul de faţă al unui spectacol magic, plin de elemente eroice şi fantastice, inspirat din poemul omonim al lui Puşkin.

Alegerea îi aparţine dirijorului braşovean Iulian Rusu, invitat să colaboreze în momentul central al concertului cu pianistul Csiki Boldizsár, ca acompaniator al unuia dintre cele mai pitoreşti şi strălucitoare concerte ale literaturii secolului XX, Concertul în sol major pentru pian şi orchestră de Maurice Ravel. Scris în spiritul partiturilor lui Wolfgang Amadeus Mozart sau ale celor semnate de Camille Saint Saens, concertul impresionează deopotrivă prin mixtura de clasic şi efecte împrumutate din lumea jazz-ului, nelăsând deoparte nici inspiraţiile din zona contemplaţiilor muzicale ale lui Gabriel Fauré.

Un final de o cu totul altă natură este preconizat după pauză, un spaţiu dedicat muzicii lui Felix Mendelssohn Bartholdy şi celei de a IV-a Simfonii, Italiana. „Va fi cea mai minunată lucrare pe care am scris-o vreodată” declarase compozitorul ca urmare a impresiilor vizitei sale de un an şi jumătate în Italia, realizate la îndemnul marelui său mentor, Johann Wolfgang von Goethe. Veneţia, Roma, Napoli, Pompei, Genova şi Milano sunt repere pe harta sonoră a acestei partituri de mare virtuozitate şi strălucire, un examen de tehnică orchestrală şi inspiraţie dirijorală.

Portret – Iulian Rusu

Născut în anul 1967, Iulian Rusu şi-a început studiile muzicale la vârsta de 9 ani (la Suceava) alegând clarinetul ca instrument principal. Şi-a continuat studiile la Liceul de Muzică „Octav Băncilă” din Iaşi la clasa profesorului Ioan Mica şi la Facultatea de Muzică din Braşov la clasele profesorilor Dumitru Sâpcu şi Daniel Theodoru.

De la dirijorul Daisuke Soga ia primele lecţii de dirijat. Remarcându-i realele calităţi în arta dirijatului, în anul 1998 îi oferă o bursă la Cursul Internaţional de Dirijat la Csorna în Ungaria.

În anul 1999 este admis la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, specializându-se în Stilistică Dirijorală, Dirijat Orchestră, la clasa profesorului universitar si dirijorului Cristian Brâncuşi. Cu maestrul Dumitru Goia îşi perfecţionează tehnica dirijorală în cadrul Cursurilor Internaţionale de Dirijat organizate la Universitatea din Bucureşti, în ediţiile anilor: 2000, 2001, 2002. În anul 2003 participă la Cursul Internaţional de Dirijat condus de profesorul şi compozitorul Jorma Panula din Finlanda. În anul 2006, maestrul Octav Calleya, profesor de dirijat la Universitatea de Muzică din Malaga – Spania, îl invită la Cursul Internaţional de Dirijat (la Malaga) în compania Orchestrei Naţionale de Tineret a Moldovei, acordându-i o bursă de participare. Între anii 2001 şi 2005 a studiat, cu maestrul Sergiu Comissiona, care i-a împărtăşit cunoştinţe din vasta şi îndelungata-i experienţă.

În anul 2011 obţine titlul de Doctor în muzică (dirijat de orchestră) cu titlul Tezei: Tradiţia Dirijorală în România, Stil, Concepţie, Spirit creator.

A apărut în calitate de dirijor la pupitrul orchestrelor Filarmonicilor: Asia Philharmonic Orchestra, Bacău, Botoşani, Braşov, Chişinău, Craiova, Oradea, Orchestra de Cameră din Braşov, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgovişte, Târgu Mureş şi a unor ansambluri orchestrale şi camerale formate la iniţiativa sa.

A realizat turnee în calitate de solist sau dirijor în Ungaria, Bulgaria, Germania, Italia, Spania, Suedia, Kuwait, S.U.A., Korea de Sud.

Portret – Csíky Boldizsár

Dovedind încă din copilărie calităţi muzicale surprinzătoare, Csíky Boldizsár jr. a urmat cursurile Liceului de Artă din Târgu Mureş, unde i-a avut ca profesori pe Szőnyi Márta şi Ávéd Sillo Éva. Şi-a continuat studiile la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca cu profesorii Ileana Prada şi Dana Borşan, iar la compoziţie cu Hans Peter Türk. Din anul 1991 a urmat cursuri postuniversitare cu celebrul pianist Jandó Jenő, la Academia de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta. În 1992 a primit o bursă de studii la Lübeck (Germania), la cursurile de măiestrie susţinute de profesorul Lev Naumov, iar între anii 1993-1997 a participat la cursurile de la München, ale prof. Walter Krafft.

La recomandarea maestrului Dan Grigore, în 1998 participă la cursul de vară de la Fontainebleau (Franţa), unde frecventează cursurile profesorilor Gaby Casadesus, Philippe Bianconi şi Philippe Entremont. În perioada studenţiei (1987 – 1992) a câştigat cinci premii naţionale, iar în 1994 a primit premiul Cella Delavrancea acordat de maestrul Dan Grigore. În anul 2000, după numeroase colaborări, aproximativ 40 de concerte pe an, directorul muzical (Walter Krafft) al institutului Münchener Musikseminar (Germania) îi acordă titlul de solist permanent.

Csiky Boldizsár a susţinut concerte cu toate orchestrele simfonice din România şi a realizat mai multe înregistrări CD, la radio şi TV. A fost invitat în repetate rânduri ca membru al juriilor concursurilor internaţionale de pian, susţinând de asemenea cursuri de măiestrie în ţară şi străinătate.

Ca artist interpret, a susţinut peste 800 de recitaluri şi concerte în majoritatea centrelor muzicale ale ţării şi peste hotare (…).

În anul 2006 obţine titlul de Doctor în muzică cu lucrarea Stileme ale creaţiei pianistice la A. Skriabin – de la postromantic la modern. În prezent ocupă funcţia de conferenţiar universitar dr. la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, studenţii clasei sale de pian fiind distinşi cu premii la concursurilor din ţară şi din străinătate.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Filarmonica de Stat Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

apiland.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare