Tripa: Îmi vine greu să cred că Igaş nu cunoaşte lista primarilor PNL declaraţi incompatibili

Publicat de actualitati-arad in 31 Mar, 2016 | Parerea ta

comunicat presaSecretarul executiv al PSD Arad Florin Tripa a făcut astăzi un scurt bilanţ al realizărilor primarilor PSD din judeţ, după care a lăsat candidaţii partidului să-şi expună proiectele cu care vin în faţa cetăţenilor, în perspectiva unui nou mandat de primar.

Nu au lipsit nici comentariile cu privire la starea de incompatibilitate în care se află o serie de primari PNL din judeţul Arad.

„Am adus în faţa presei 3 dintre primarii noştri în exerciţiu la care se adaugă candidatul nostru pentru primăria Sântana. Oameni cu experienţă în administraţia publică, unii dintre ei aflaţi la al doilea sau al treilea mandat.

Consider că seriozitatea şi urmărirea cu multă consecvenţă a obiectivelor propuse a constituit fundamentul solid pentru realizările primarilor noştri, despre a căror activitate îmi permit să vorbesc acum cu obiectivitate.

Fie că este vorba despre lucrări de infrastructură pe fonduri europene sau guvernamentale, despre reabilitări sau modernizări, nu am uitat nicio secundă că beneficiarii tuturor acestor eforturi sunt cetăţenii, membrii comunităţilor din oraşele şi comunele arădene.

Cu toţii ne dorim un cadru modern, european iar pe perioada în care am fost la guvernare am demonstrat că avem o viziune de dezvoltare echilibrată a mediului rural, de reducere a decalajelor, pe fondul unei imparţialităţi politice în ceea ce priveşte repartiţia de fonduri.

Am convingerea că vom face în continuare treabă bună şi în perspectiva obţinerii unor noi mandate la primăriile din judeţ, candidaţii PSD vor avea oportunitatea de a continua şi de a dezvolta proiectele deja începute, concomitent cu derularea unor noi investiţii în folosul cetăţenilor.

Pe de altă parte m-am amuzat citind zilele trecute despre îngrijorarea senatorului Igaş cu privire la starea de incompatibilitate a primarului de la Lipova, Mircea Jichici.

Nici noi nu considerăm că domnul senator ar fi un om rău, pentru a-i parfraza formula de stil, uşor uituc da! pentru că nu îmi închipui că domnia sa nu ştie despre faptul că ANI i-a declarat incompatibili pe primarii PNL din Hălmagiu, Vărfurile, Almaş, Pecica şi pe viceprimarul de la Sebiş.

Nu mai departe de începutul săptămânii curente, Agenția Națională de Integritate ne povestea despre conflictul de interese în care se află Adrian Ţoca, primarul comunei Hălmagiu şi evident, cu aceeaşi eleganţă, suntem şi noi îngrijoraţi, domnule senator, de soarta acestuia, mai ales că a mai avut diverse probleme asemănătoare în trecut care au făcut deliciul presei”,  afirmă secretarul executiv al PSD Arad Florin Tripa.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

CITITI SI: Igaș: „Locuitorii orașului Lipova cer să se facă lumină“

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

apiland.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare