Trimis în judecată pentru trafic de migranți

Publicat de actualitati-arad in 27 Nov, 2014 | Parerea ta

vama nadlac14Procurorii arădeni au dispus trimiterea în judecată a unui cetățean bulgar, care a fost prins la PTF Nădlac când încerca să scoată ilegal din țară patru cetățeni afgani, de la care urma să primească câte 300 de euro.

Dimitrov Angel Stefanov a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană care nu posedă permis de conducere şi trafic de migranţi.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în ziua de 14 august,   Dimitrov Angel Stefanov s-a prezentat la controlul de frontieră efectuat pe sensul de ieşire din România al punctului de frontieră Nădlac, conducând o autoutilitară marca Fiat Ducato, înmatriculată în Bulgaria.

Bărbatul nu poseda permis de conducere, iar la controlul de frontieră a prezentat un permis de conducere, model bulgăresc, fals.

În urma efectuării controlului asupra autovehiculului, între spaţiul destinat şoferului/pasagerilor şi spaţiul destinat transportului de marfă a fost descoperit un lăcaş special, amenajat sub forma unui perete dublu, în care au fost descoperiţi ascunşi patru cetăţeni afgani.

Cei patru afgani au fost transportați de cetățenul bulgar pe ruta Bucureşti –Nădlac. Bulgarul a încercat să-i scoată fraudulos pe afgani din România, în schimbul a câte 300 euro.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Arad.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare