Trei autocamioane implicate într-un accident pe DN 7

Publicat de actualitati-arad in 05 Apr, 2017 | Parerea ta

Trei autotrenuri s-au ciocnit, miercuri după-amiază, pe DN7, în apropierea oraşului arădean Lipova, după ce unul dintre şoferi a pierdut controlul volanului din cauza vitezei şi a ajuns pe contrasens.

Accidentul a avut loc între localităţile Lipova şi Odvoş, martorii afirmând că şoferul unui TIR a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, unde s-a izbit frontal cu un alt TIR.

Acesta din urmă a ricoşat tot pe contrasens, unde a lovit un al treilea automarfar, care circula în spatele celui care a provocat coliziunea.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu, a declarat pentru News.ro că doi dintre şoferi au fost răniţi, unul fiind dus la spital la Arad cu elicopterul SMURD, în timp ce al doilea a fost dus la spitalul din Lipova cu o ambulanţă.

TIR-ul care a intrat prima dată pe contrasens transporta porumb în saci, o parte din marfă fiind răsturnată pe partea carosabilă.

Din primele cercetări ale poliţiştilor a reieşit că şoferul care a pierdut controlul volanului circula cu viteză prea mare în condiţiile în care carosabilul era ud, din cauza ploii.

sursa: News.ro

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
bioportal.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare