Trecem pe roșu

Publicat de actualitati-arad in 26 Jun, 2014 | Parerea ta

silviu-ratiu111-150x1502111111Trecem pe roșu. Masiv, fără nici o discriminare, oriunde și oricând. Roșu să fie! Aproape că nu mai contează că, la răstimpuri, semaforul amărât se aprinde și pe culoarea verde.

Ai putea zice că, de niște ani, am dezvoltat un reflex. Acela de a trece „pe roșu”, deși toată lumea știe că nu e voie. De a face ceea ce, în principiu, este interzis. De a trece acolo și atunci când ar trebui să stăm.

Și de a sta atunci când, cum altfel, am avea voie, iar uneori, chiar ar trebui să ne punem în mișcare. Ca să trecem de cealaltă parte a drumului.

Pe vremuri, mai fugea câte unul cât roșul pâlpâia în lampă. Își ascundea capul între umeri și, țuști, să nu-l fluiere milițianul. Omul legii, mă rog. Pentru că mai existau. Nu mulți, nu geniali. Știau puține, dar le știau bine.

De exemplu, că n-ai voie să treci pe roșu. Așa era legea. Și atunci. Ca și acum. Iar dacă te prindea, apoi te sancționa. Fără discuție. Era acolo și păzea. Mai exact, te păzea. De tine însuți. De imboldul de a trece pe roșu; de a face ceeea ce nu aveai voie să faci. Altfel spus, de tentația răului. Ăsta era rostul lui, al omului legii. Milițian sau nu.

Și azi există tentația asta. Parcă mai accentuată ca oricând. E democrație de-acum zic unii și-ți arată semaforul: ce dacă e roșu?!

Milițieni? Ei nu mai sunt. Polițiști, da. Tot oameni ai legii și ei. Doar că ei nu (prea) mai stau la colț de stradă. Ei au, acum, alte misiuni. Chemați la trebi mult mai sofisticate.

Cum adică să fluiere? Mai știi cine și-a găsit să treacă pe roșu? De unde atâta belșug de fluiere, că bugetu-i sărac?! Iar legea, ea se tot schimbă. De nu mai știi, de la o zi la alta, unde-i binele și unde-i răul. Ciudat: legea ca un semafor dereglat.

Un lucru a rămas. El este cert, mereu de neschimbat. Tentația răului. Și, ca să vezi, nu mai gâdilă. Arde. Împinge pe la spate cu o putere irezistibilă, ce mintea n-o încape.

A trece pe roșu a ajuns, pentru tot mai mulți, un lucru de neoprit. Îngrămădindu-se, prăvălindu-se, pe-alocuri, unii peste alții.

Și-n buluceala asta nebună, drame nescrise, unii, tot mai puțini, luați de val și duși. Puhoiul – ca un taur dezlănțuit -, nu are timp de alegeri. Chiar așa, cum să-i ceri taurului discernământ? Mai cu seamă când roșul îi flutură în fața ochilor injectați.

Nu-i nimeni să-ncerce măcar un semn, cât de mic, de normalitate. Să dirijeze, cum ar veni, circulația. Să oprească, de asta ar fi soluția, semaforul.

Și, uite-așa, trecem pe roșu. Azi-mâine, nici nu mai știm altfel.

Tot mai des, tot mai mulți.

Mulțimi tăcute, pășind mecanic spre răul ca un hău absolut.

Tot mai des, tot mai mulți. Cu ochii pironiți pe lumina pâlpâind pe partea cealaltă a drumului. Zgomot sacadat de pași pe drumul ce nu știe încotro se duce. Și-un roșu ce pare că nu se mai stinge niciodată.

Silviu Rațiu

Iunie, 2014

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din RO - vigneta

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare