Tranzacţiile cu cardul pentru plata impozitelor au crescut

Publicat de actualitati-arad in 04 Feb, 2013 | Parerea ta

plata cu cardulTranzacţiile efectuate cu cardul pentru plata impozitelor şi taxelor la nivel naţional au înregistrat anul trecut o creştere de circa 30% atât ca număr, cât şi ca valoare, ajungând la peste 98 milioane de lei, iar 80% din sumă a fost generată de zece oraşe, a anunţat luni Visa Europe.

Românii au folosit mai des cardurile anul trecut pentru a-şi achita obligaţiile fiscale şi au realizat peste 285.000 de plăţi electronice, în creştere cu 32% comparativ cu 2011, potrivit datelor raportate de băncile din România membre ale Visa Europe, se arată într-un comunicat al companiei.

Valoarea medie a unei taxe locale achitate prin card a rămas constantă anul trecut, la 344 lei.

Primele zece oraşe în funcţie de volumul taxelor şi impozitelor plătite cu cardul, care generează 80% din încasările totale, sunt Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Galaţi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Timişoara şi Târgu Mureş.

În prezent, taxele şi impozitele pot fi plătite direct cu cardul Visa fie la POS-urile instalate la ghişeele administraţiilor fiscale, fie online, în 188 de primării, în creştere cu 30% faţă de 2011. La plata cu cardul a taxelor şi impozitelor la ghişeu sau online nu se percepe niciun comision.

Numărul primăriilor care acceptă plata online a taxelor şi impozitelor aproape s-a triplat anul trecut, la 95 de municipalităţi. Contribuabilii îşi pot plăti taxele şi impozitele online pe www.ghiseul.ro (Sistemul Naţional Electronic de Plată Online cu Cardul Bancar) sau pe site-urile primăriilor care oferă această facilitate.

Potrivit unui sondaj realizat de Visa Europe în 2012, utilizarea cardului pentru plata taxelor şi impozitelor locale este o opţiune atractivă pentru mai mult de două treimi dintre români, atâta timp cât nu se percepe comision. În prezent, nicio primărie la nivel naţional nu aplică comision pentru plata cu cardul a taxelor şi impozitelor locale.

“De asemenea, plata taxelor şi impozitelor cu cardul joacă un rol important în diminuarea pierderilor la bugetul de stat şi combaterea economiei subterane. Studiile Visa Europe au arătat că dezvoltarea plăţilor electronice cu 10% determină o scădere cu 5% a economiei subterane, care reprezenta aproximativ 30% din PIB-ul României în 2012, conform datelor prezentate de Comisia Europeană”, se spune în comunicat.

Visa a anunţat în ianuarie că intenţionează să prezinte Guvernului, în perioada următoare, mai multe propuneri pentru dezvoltarea strategiei guvernamentale de încurajare a plăţilor electronice în sectorul public.

sursa: mediafax.ro

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Economic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare