Trafic de influență. Ovidiu Marian a fost trimis în judecată

Publicat de actualitati-arad in 12 Apr, 2016 | Parerea ta

ovidiu-marian-300x207-1-300x207-1-300x207Arădeanul Ovidiu Marian, fost secretar general al Senatului, a fost trimis în judecată, el fiind cercetat sub control judiciar pentru trafic de influenţă.

Conform DNA, alături de Marian, au mai fost trimiși în judecată senatorul Doina Tudor şi fostul vicepreşedinte al ASF, Daniel Tudor, aceștia fiind cercetaţi în arest la domiciliu.

Doina Tudor, senator în Parlamentul României, va fi judecată pentru complicitate la luare de mită iar Daniel Tudor, fost vicepreşedinte al ASF, pentru luare de mită, ambii fiind în arest la domiciliu.

Alături de cei doi a fost trimis în judecată şi Ovidiu Marian, secretar general al Senatului la data comiterii faptelor, fiind cercetat sub control judiciar pentru trafic de influenţă. Dosarul va fi soluţionat de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit DNA, „în perioada martie – mai 2013, în contextul efectuării unui control la o societate de asigurări, inculpatul Marian Ovidiu a pretins de la acţionarul majoritar al firmei respective (denunţător în cauză), pentru inculpatul Tudor Daniel George, suma de 3.000.000 de euro. Totodată, Marian Ovidiu a susţinut că are influenţă asupra preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi că-l va determina pe acesta să nu îndeplinească acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu“.

În acest context, Daniel Tudor ar fi fost cel care trebuia să intervină pentru ca rezultatul controlului să fie unul favorabil omului de afaceri. Procurorii susţin că din suma cerută, Ovidiu Marian ar fi primit 500.000 de euro, din care şi-ar fi însuşit 200.000 de euro.

Restul banilor “au fost remişi inculpatului Tudor Daniel George în trei tranşe de câte 100.000 euro, o primă tranşă, în mod direct, iar următoarele două tranşe, în mod indirect, prin intermediul soţiei sale Tudor Doina Anca, senator în Parlamentul României, persoană care cunoştea, la momentul intermedierii sumelor de bani, atât provenienţa cât şi scopul pentru care erau remise aceste sume de bani”, precizează DNA într-un comunicat de presă.

Ulteriori remiterii sumelor de bani, Daniel Tudor a emis o decizie prin care “s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenţiona asupra gradului de risc ridicat al societăţii) şi a impus remedierea unor deficienţe minore şi nesemnificative în raport cu situaţia financiară precară a societăţii”, mai arată DNA.

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

bioportal.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare