Ziarul electronic al arădenilor

Praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur

În fiecare an, la 30 ianuarie, Biserica Creştin-Ortodoxă îi sărbătoreşte laolaltă pe cei mai mari învăţători şi păstori din întreaga istorie a creştinătăţii: Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur.

Cei trei Părinţi şi Dascăli ai lumii sunt cunoscuţi ca modele de viaţă duhovnicească, iar învăţăturile lor sunt preţuite de creştinătate de-a lungul secolelor.

Pe lângă darul “tălmăcirii” Sfintelor Scripturi, Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur au urcat şi înalta treaptă a arhieriei, de aceea sunt cunoscuţi sub numele de Sfinţii Trei Ierarhi.

Istoricul sărbătorii

Trăitori la sfârşitul secolului al III-lea şi la începutul secolului al IV-lea, când biserica creştină se eliberase de curând din prigoana sângeroasă a stăpânirii romane, dar aluneca pe panta ereziilor de la dreapta credinţă, cei Trei Ierarhi au luptat pentru înţelegerea şi pentru păstrarea dreptei credinţe apostolice, referitoare mai ales la Sfânta Treime, cea mai importantă Taină a credinţei creştine.

De atunci, învăţătura lor ortodoxă se păstrează până în zilele noastre, aşa cum a fost desăvârşită de ei. De aceea, secolul a IV-lea al erei creştine este denumit “Secolul de aur al creştinismului”.

Tradiţii de spor şi sănătate

Sărbătoarea este o zi dedicată reconcilierii; acum se împacă rudele după lungi dispute, iar toate proiectele comune vor aduce prosperitate în căminul acestora.

Pelerinaje în lăcaşuri de hram

În ziua de prăznuire a celor Trei Ierarhi sunt benefice pelerinajele în lăcaşurile de cult, care poartă hramul Celor Trei Sfinţi. Tot în această zi, este bine să fie ajutaţi copiii săraci, care doresc să devină preoţi.

La masa sărbătorească

Pentru spor şi pentru sănătate, la masa sărbătorească se consumă peşte şi fructe, simboluri ale unei vieţi duhovniceşti smerite.

Trisfetitele, denumirea populară a celor Trei Ierarhi

Trisfetitele este denumirea populară a celor Trei Ierarhi; în această zi se serbează intrarea creştinilor în biserică şi de atunci a început credinţa în Dumnezeu. Celor Trei Ierarhi le este dedicat grupul de stele din mijlocul constelaţiei Orion, cunoscut cu numele de Cei Trei Crai sau Craii de la Răsărit.

Se schimbă vremea

În ziua de Trisfetite începe să se schimbe vremea, chiar dacă frigul tot îşi arată colţii, că doar mai este o lună de iarnă. Când în ziua praznicului curg streşinile, primăvara va fi friguroasă; dacă este ger, va urma o vară călduroasă.

Pentru sporul casei

În ziua celor Trei Sfinţi Ierarhi se face pomenire pentru sporul casei şi pentru sănătate trupească şi sufletească a membrilor familiei ; totodată se dau de pomană cărţi de rugăciuni şi iconiţe, care-i reprezintă pe Cei Trei Ierarhi.

La acest praznic este bine să dăm de pomană o candelă pentru ca tot anul viaţa noastră să fie luminoasă. În calendarul popular, în această zi de sărbătoare sunt interzise activităţile gospodăreşti.  Cine va lucra în această zi de sărbătoare nu va spori în munca sa.

Trisfetitele sunt trei sfinte care-i pedepsesc foarte aspru pe oamenii răi întâlniţi în cale.

Cei Trei Ierarhi sunt doctori vindecători

Bolnavii trebuie să se roage pentru sănătate lor în ziua praznicului, deoarece cei Trei Ierarhi sunt doctori vindecători.

Patronii casei

În mediul rural, numeroase familii îi serbează pe cei Trei Ierarhi ca patroni ai casei.

Ofrande pentru morţi

Se împart ofrande pentru morţii neîmpărtăşiţi :gospodinele fac colivă, merg la biserică s-o sfinţească şi apoi împart ofrande cu colivă, fructe şi peşte la trei bărbaţi, în memoria rudelor decedate din familie.

Gospodina care nu respectă sărbătoarea : spală rufe şi aruncă lături în faţa morţilor, rămâne văduvă.

Tradiţie pentru a avea spor la treabă

În această zi, femeile mearg la biserică, să asiste la Sfânta Liturghie, pentru ca tot anul să aibă spor la treabă; în mediul rural, femeile merg la slujbă şi se roagă să rodească pomii şi să toarcă lâna cu mult spor.

Pentru ca Cei Trei Ierarhi să le aducă un soţ bun

Fetele nemăritate trebuie să se roage celor Trei Ierahi să le aducă bucurii şi un soţ bun. În ziua praznicului, pentru a afla care este ursitul lor, fetele trebuie să mănânce pâine cu sare.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *