Tot mai puțini comercianți de Valentine’s Day

Publicat de actualitati-arad in 13 Feb, 2013 | Parerea ta

Tarabe-014Numărul comercianților care au solicitat, în acest an, autorizații de la Primărie, pentru închirierea unui loc pe domeniul public din Arad, în care să vândă produse de Valentine’s Day, este mai mic decât în anii trecuți.

Astfel, la Primăria din Arad au fost depuse, anul acesta, doar 40 de cereri pentru închirierea unui loc pe domeniului public din cele 220 disponibile în mai multe zone ale orașului. Conform reprezentanților municipalității, în 2012 au fost depuse 60 de cereri din partea comercianților.

Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad, a menționat că locurile pe domeniul public, pentru comercializarea produselor de Valentine’s Day, în municipiu, au fost disponibile în zona centrală, în zona Stației CFR, dar și în cartierele Micălaca, Aurel Vlaicu și Aradul Nou.

„Comercializarea produselor specifice unor zile precum Valentine’s Day, 1 Martie şi 8 Martie se poate face, anul acesta, în 220 de locuri din oraș. Sunt disponibile locuri pe Bulevardul Revoluţiei şi în zonele UTA, Lebăda, Fortuna, Mioriţa, Gară, Calea Timişorii şi Aleea Borsec. Numărul celor care au solicitat anul acesta autorizație pentru comerț stradal de Valentine’s Day este mai mic decât anul trecut”, a precizat Corina Drăghici.

Produsele de Valentine’s Day pot fi comercializate pe domeniul public până vineri, 15 februarie, a mai menționat Corina Drăghici.

Potrivit Primăriei, începând cu data de 26 februarie începe perioada în care pot fi comercializate produsele specifice de 1 Martie. Totodată, din data de 2 martie va începe comercializarea pe domeniul public a produselor de 8 Martie.

Tarifele pentru închirierea unui loc pe domeniul public în zona A (centru) sunt de 3,4 lei/mp/zi, iar în zona B (cartiere) sunt de 2,14 lei/mp/zi.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare