Topul celor mai căutate mărci auto second-hand în România

Publicat de actualitati-arad in 18 Dec, 2014 | Parerea ta

masiniCele mai căutate modele auto rulate au fost, în 2014, Volkswagen Golf, Opel Astra şi Ford Focus, iar Dacia Duster a fost cel mai preferat SUV second-hand, arată o analiză de specialitate.

Pe de altă parte, cererea pentru maşini pe benzină a fost mai mare decât oferta, 58% dintre cei care au căutat un automobil au ales un model fabricat între anii 2005 şi 2010.

Din punctul de vedere al combustibilului ales, aceştia s-au orientat în proporţii aproximativ egale între benzină (47%) şi motorină (53%).

La capitolul mărci auto, preferinţele românilor nu s-au schimbat foarte mult în 2014 faţă de 2013. Astfel, în Top 10 cele mai căutate mărci se regăsesc aceeaşi producători ca şi în anul precedent, cu o singură excepţie, Toyota care a luat locul Peugeot.

Potrivit sursei citate, marca japoneză a avut, anul acesta, cu 56% mai multe căutări decât în 2013, înregistrând astfel cea mai importantă creştere în termeni relativi dintre toate mărcile din top 10.

La capitolul SUV-uri, clasamentul celor mai căutate modele este condus de Dacia Duster cu 9,3% din totalul căutărilor. Practic, aproape una din zece căutari de SUV-uri second hand a fost pentru modelul românesc. Pe următoarele locuri s-au clasat: Nissan Qashqai (7%), BMW X3 (6,5%) şi BMW X5 (5,9%).

Din volumul total de mărci auto rulate analizat, cele mai căutate din România, în 2014, au fost Volkswagen (19,1%), Opel (11,1%) şi Ford (9,1%). Totodată, kilometrajul mediu al maşinilor second hand căutate a fost de 143.000 de km, iar vârsta medie de 7 ani şi 9 luni.

Analiza VeziCâtFace.ro a fost realizată prin prelucrarea a peste 200.000 de evaluări auto second hand efectuate de către utilizatorii portalului.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Economic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare