Timbrul de mediu auto, avizat săptămâna viitoare. Cât vor plăti şoferii români

Publicat de actualitati-arad in 13 Feb, 2013 | Parerea ta

timbrul de mediuTimbrul de mediu perceput la înmatricularea maşinilor va fi avizat de Guvern în şedinţa de săptămâna viitoare, programată pentru marţi, prin ordonanţă de urgenţă şi nu printr-un proiect de lege, urmând să fie aplicat imediat cu publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial, a anunţat premierul Ponta.

Guvernul a anunţat recent că definitivat forma noii taxe auto, aplicată sub forma timbrului de mediu, cu o formulă de calcul diferită, care conduce la o creştere în medie de circa 10% a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o scădere cuprinsă între 60% şi 90% pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi non-euro.

Conform noii formule de calcul, suma de plată va scădea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 şi cu 90% pentru non-euro.

Cuantumul taxei pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2, cu tehnologii mai învechite, va fi totuşi mai mic decât cel actual, mergându-se pe ideea că aceste maşini au o durată scurtă de funcţionare şi, deci, vor polua pentru un interval mai mic.

Într-un document elaborat de Ministerul Mediului şi transmis presei se arată că taxa va rămâne la aceleaşi cote pentru maşini Euro 5, în timp ce pentru Euro 6, maşini hibride şi electrice, nu va fi plătit nimic.

În acelaşi timp, însă, acelaşi document include şi un tabel cu scăderi de taxe pentru maşini tip Euro 5, cu excepţia modelului Dacia Logan, cu o emisie mai mare de CO2, unde taxa creşte.

Astfel, pentru o maşină Dacia Duster Euro 5 de 1461 cmc , fabricată în 2012 şi cu emisie 130 de CO2, taxa de plătit va scădea de la 164 euro la 119 euro, în timp ce pentru un Volkswagen Golf 1390 cmc Euro 4, emisie 161 CO2, fabricată în intervalul 2001-2003, taxa va creşte de la 147 euro la 264 euro.

Alte exemple de reduceri de taxe pentru maşinile Euro 5 fabricate anul trecut sunt: Dacia Duster 1461 cmc, emisie 137 CO2, – de la 164 euro la 154 euro; Dacia Duster 1461 cmc, emisie 126/130/137 CO2, – de la 163 euro la 116 euro; Skoda Octavia 1598 cmc, emisie 119 CO2 – de la 163 euro la 85 euro; Renault Clio 1390 cmc, 127 CO2 -de la 145 euro la 103 euro; VW Golf 6 1598cmc, 107 CO2 -de la 163 euro la 55 euro; Dacia Logan MCV 1461cmc, 119 CO2 – de la 150 euro la 85 euro; Ford Fiesta 1250cmc, 129 CO2 – de la 133 euro la 105 euro; Ford Focus 1598 cmc, 109 CO2 -de la 163 euro la 56 euro.

Pentru Dacia Logan 1149 cmc, dar cu emisie 135 CO2, taxa este indicată în creştere, de la 73 euro la 107 euro.

Pentru maşinile second-hand înmatriculate în 2012, taxa creşte în majoritatea cazurilor: VW Golf 4 1390 cmc, 161 CO2, Euro 4 din 2002-de la 189 euro la 339 euro; VW Golf 4 1390 cmc, 161 CO2, Euro 4 din 2003, de la 238 euro la 452 euro; Opel Astra 1598 cmc, 171 CO2, Euro 4 din 2001/2002/2003 -de la 222 euro la 354 euro; Opel Astra 1598 cmc, 171 CO2, Euro 4 din 2002- de la 285 euro la 455 euro; Opel Astra 1598 cmc, 171 CO2, Euro 4 din 2003 – de la 359 euro la 573 euro; Ford Focus 1560 cmc, 127 CO2, Euro 4 din 2004/2005/2006 -de la 293 euro la 336 euro; Ford Focus 1560 cmc, 127 CO2, Euro 4 din 2005 -de la 338 euro la 388 euro; Ford Focus 1560 cmc, 127 CO2, Euro 4 din 2006 -de la 383 euro la 440 euro; VW Polo 1390 cmc, 154 CO2, Euro 4 din 2004 – de la 272 euro la 414 euro; VW Polo 1390 cmc, 154 CO2, Euro 3 din 2004 -de la 905 euro la 1.243 euro.

Pentru VW Passat 1896 cmc, 154 CO2, Euro 4 din 2008, taxa este indicată în scădere de la 1.132 euro la 878 euro.

Pentru maşinile tip Euro 3, Euro 2 şi non-euro, taxa scade de la 1.830 euro la 1.657 euro la maşini precum VW Passat 1896 cmc, 154 CO2, Euro 3 din 2004, de la 1.593 euro la 684 euro pentru Dacia Super Nova 1475 cmc, Euro 2 din 2001 şi de la 3.321 euro la 363 euro pentru Dacia 1397 cmc, non-euro din 1990.

Timbrul de mediu va fi aplicat numai maşinilor tip M1 (destinate transportului de persoane care au, în afara scaunului conducătorului, cel mult opt locuri pe scaune), nu şi celorlalte tipuri de vehicule, precum tiruri, autocare sau microbuze, pentru care va fi achitată în continuare actuala taxă auto.

citiţi mai multe pe mediafax.ro

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Din tara

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare