Teatrul Clasic ”Ioan Slavici” a deschis, la Pecs, programul de colaborare culturală cu Aradul

Publicat de actualitati-arad in 08 Mar, 2016 | Parerea ta

Aproape de tine, inca!Actorii arădeni au fost prezenţi  la Teatrul Naţional din Pecs unde au susţinut spectacolul ”Aproape de tine, încă!” – adaptare după ,, Almost, Maine !” de John Cariani.

Spectacolul regizat  de  Antonella Cornici  îi are în  distribuţie pe actorii Cecilia Donat, Zoltan Lovas, Roxana Sabau Nica,  Andrei Elek, Marian Parfeni, Carmen Vlaga- Bogdan, Ioan Peter, Angela  Petrean Varjasi şi Călin Stanciu Jr.

Printre spectatorii care au urmărit, la sfârşitul săptămânii, prestaţia actorilor arădeni, s-au aflat  Rázga Miklós, directorul Teatrului Naţional din Pecs, precum şi  Bognár László, preşedintele Comisiei de Cultură din cadrul Primăriei Pecs şi Vicze Csilla, membră a aceleiaşi comisii.

”Oraşul Pecs este înfrăţit  cu 20 de oraşe din întreaga lume, iar cu Aradul  avem  una dintre cele mai strânse legături de colaborare şi de prietenie. Între oraşele nostre există   colaborări între diverse instituţii, din domenii de interes comun, cum sunt, printre  altele, cultura şi învăţământul. Recent am reînnoit programul de colaborare pentru anul 2016, astfel că vom continua aceste schimburi între oraşe”, a declarat  Bognár László.

”Cele două teatre colaborează foarte bine, partenerii noştri de la Teatrul Naţional din Pecs au fost prezenţi cu un spectacol, în toamna anului trecut,  la Festivalul Internaţional de Teatru Clasic de la Arad, eveniment ajuns la cea de-a XXII- ediţie. De această dată, am venit noi la Pecs, iar la ediţia din acest an a festivalului, actorii din Pecs vor fi invitaţii noştri de onoare.Teatrul arădean este singura instituţie teatrală din România care are, încă din anul 2005, un parteneriat cu Teatrul Naţional din Pecs”, a declarat la rândul său, directorul Teatrul Clasic ”Ioan Slavici” Arad, Bogdan Costea.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare