Ziarul electronic al arădenilor

Taxele la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” din Arad nu se majorează

Consiliul Județean, care asigură integral resursele pentru funcționarea Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad, a decis în ședința de miercuri să nu majoreze taxele la Bibliotecă nici anul viitor.

Astfel, ele se vor menține la nivelul celor aprobate pentru anul în curs.

Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad este o instituție de cultură de tip enciclopedic, integrată în sistemul național de biblioteci publice, a cărei misiune este orientată pentru a servi interesele de informare, educație permanentă, studiu, dezvoltarea personalității, lectură și recreere exprimate de către cetățenii municipiului și județului Arad.

Deține peste 600.000 de cărți și colecții speciale, atât la sediul central, cât și la cele patru filiale din cartierele municipiului Arad (Micălaca, Aurel Vlaicu, Aradul Nou și Sânicolau Mic).

Pentru a veni în sprijinul cititorilor de toate vârstele din municipiul și județul Arad, din această lună Sala de Lectură Carte și Periodice este deschisă și sâmbăta, între orele 9.00-13.00.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.