Ziarul electronic al arădenilor

Tânăr din Fiscut, reținut pentru trei infracțiuni rutiere

Un tânăr din localitatea arădeană Fiscut a fost reținut, luni, de polițiști, pentru săvârșirea a trei infracțiuni rutiere.

Conform IPJ Arad, polițiștii din cadrul Biroului Rutier l-au reținut pe tânărul în vârstă de 27 de ani, pentru conducere fără permis a unui autoturism neînmatriculat și sub influența alcoolului.

„La data de 4 septembrie, polițiștii au depistat în trafic, pe aleea Splaiul Mureșului din municipiu, un tânăr de 27 de ani, din Fiscut, în timp ce conducea, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, un autoturism neîmatriculat. Mirosul puternic emanat de alcool în aerul expirat i-a determinat pe polițiști să procedeze la testarea conducătorului auto cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat“, a informat IPJ Arad.

Întrucât faptele șoferului întruneau cumulativ elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere fără permis, conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat și sub influența alcoolului, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Tânărul din Fiscut a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Arad.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.