Tânăr din Arad, bătut după o ceartă pe Facebook

Publicat de actualitati-arad in 22 Nov, 2016 | Parerea ta

facebookUn tânăr din municipiul Arad a fost bătut de patru persoane, în urma unor discuții contradictorii pe o rețea de socializare.

În noaptea de 18/19 noiembrie, la scurt timp după miezul nopții, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a fost solicitată, prin SNUAU 112, intervenția unui echipaj, la o adresă în cartierul Grădiște din municipiul Arad.

„Apelul a fost făcut de un tânăr în vârstă de 20 de ani care a reclamat faptul că a fost lovit de către patru persoane pe care le cunoaște și cu care a avut discuții în contradictoriu pe o rețea de socializare. Tânărul a precizat faptul că, în timpul în care a fost lovit, i-a fost sustras și telefonul mobil“, se menționează într-un comunicat de presă remis, marți, de Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.

La fața locului a fost solicitată intervenția unui echipaj de ambulanță, pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Jandarmii au stabilit identitatea persoanelor implicate și au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie și lovirea sau alte violențe.

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

apiland.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare