Ziarul electronic al arădenilor

Tag: trimis

Anchetă la AJOFM Arad. Dosarul a fost trimis la DNA

Anchetă la AJOFM Arad. Dosarul a fost trimis la DNA

Actualitati
Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF) a finalizat ancheta începută în februarie 2017 la Agenţia Jueţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad, cu privire la derularea unui program de formare profesională cu finanţare europeană, care ar fi fost fraudat prin faptul că mai mulţi beneficiari nu ar fi primit cei 500 de lei la care ar fi avut dreptul, iar banii ar fost însuşiţi de către organizatori. Reprezentanţii DLAF au transmis News.ro, marţi, un răspuns cu privire la ancheta desfăşurată la AJOFM Arad, unde se suspecta fraudarea fondurilor europene alocate unui proiect de care au beneficiat 250 de tineri, arătând că cercetările au fost încheiate, iar dosarul a fost trimis procurorilor DNA. „Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF a finalizat acţiunea de control privind

Povestea primului SMS, trimis acum 25 de ani

Life
Scriem şi primim zilnic zeci, sau chiar mai multe, mesaje de tip SMS. Dar primul asemenea mesaj a fost trimis exact cu un sfert de secol în urmă. Se întâmpla în Marea Britanie. „Merry Christmas“ (Crăciun fericit). Aceste cuvinte simple în limba engleză sunt acum parte din istoria unui fenomen care a căpătat o amploare impresionantă. Acestea au fost folosite pentru primul SMS (short message service - serviciul de mesaje scurte, adică abilitatea de a transmite mesaje text prin intermediul telefonului mobil), trimis exact cu 25 de ani în urmă, la 3 decembrie 1992, aminteşte Le Parisien. Un inginer englez a trimis acest mesaj celebru. „Am fost parte din echipa de dezvoltare a unui serviciu de mesagerie pentru operatorul Vodafone“, a sscris inginerul englez Neil Papworth, care avea 22 de ani

Interlopul care a înjunghiat un manelist la mall, trimis în judecată

Actualitati
Bărbatul care a înjunghiat un interpret de manele în parcarea unui mall din Arad a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au anunțat că au dispus trimiterea în judecată a lui Daniel Florin Vesa, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că „în dimineaţa  zilei de 16 iulie, în jurul orelor 7.00 - 7.30, în zona Atrium Mall, initial în incinta mall-ului, inculpatul fiind provocat de Dinescu Ioan i-a aplicat acestuia lovituri cu pumnul în regiunea feţei, iar apoi, în parcarea mall-ului, succesiv provocării de către victimă, a lovit-o  cu un  cuţit în zona abdominală, cauzându-i o plagă penetrantă hemoragică, care necesită 55 - 60 zile de îngrijiri medic

Fost polițist din Moneasa, trimis în judecată

Actualitati
Un fost polițist din Moneasa a fost trimis în judecată, deoarece și-a însușit ilegal lemnele destinate încălzirii Postului de Poliție din Comună. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au anunțat că au dispus trimiterea în judecată a lui Grigore Clipotă, pentru infracţiunile de delapidare, fals intelectual şi uz de fals. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că Grigore Clipotă, în prezent pensionar, în calitate de lucrător de poliţie la Postul de Poliție Moneasa din județul Arad, în cursul lunii septembrie 2016, şi-a însuşit cantitatea de 22 tone lemne ce trebuiau utilizate pentru încălzirea Postului în sezonul de iarnă 2016-2017. Conform procurorilor, fostul polițist a întocmit şi folosit documente false pentru ascunderea faptei. Dosarul a fost înainta

Trimis în judecată. Un bărbat a agresat sexual trei minori

Actualitati
Un bărbat care și-a agresat sexual doi copii minori și a întreținut relații sexuale cu fiica concubinei lui, în vârstă de 6 ani, a fost trimis în judecată de procurorii arădeni. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au informat, marți, că au dispus trimiterea în judecată a lui Andrei Varga, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de agresiune sexuală, dintre care două în formă continuată. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, Andrei Varga, tatăl biologic al minorilor V.A. şi V.A. (în vârstă de 8, respectiv 5 ani la momentul săvârşirii infracţiunilor), în perioada iulie – octombrie 2012, perioadă în care cei doi minori îşi petreceau vacanţă la locuinţa lui, „a săvârşit acte sexuale cu aceştia şi asupra lor – realizate atât sub imperiul constrângerii şi a

Poștaș trimis în judecată. A furat banii pensionarilor

Actualitati
Un factor poștal, care și-a însușit din gestiune banii unor pensionari și asistați sociali, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Conform procurorilor, Dorin Georgel Stoia va fi judecat pentru săvârşirea  infracţiunilor de delapidare în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată şi uz de fals în formă continuată. Din  probatoriul  administrat în cauză  a rezultat că, bărbatul, în calitate de factor poştal, în perioada septembrie – noiembrie 2015, şi-a însuşit din gestiune suma de 7.461 lei, ca urmare a  achitării în fals a şapte mandate de pensii şi nouă mandate de pensii asistenţă socială, după ce a semnat în fals în numele beneficiarilor. De asemenea, factorul poștal şi-a însușit și contravaloara a d

Accident cu doi morți. Șoferul, trimis în judecată

Actualitati
Șoferul unui microbuz, implicat într-un accident care a avut loc la Nădab și soldat cu moartea a doi tineri, a fost trimis în judecată. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş au anunțat, marți, că au dispus trimiterea în judecată a lui Lucian Liuț Urs, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în data de 19 septembrie 2015, în jurul orei 6.20, Lucian Liuț Urs a condus un microbuz Mercedes, pe un drum lateral din zona industrială Nădab, iar la pătrunderea pe Calea Aradului, nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune lateral/frontală cu o motocicletă Yamaha condusă de M.A.V., care circula cu viteză. În urma impactului, motocicleta a luat foc. Accidentul s-a soldat cu decesul con

Bărbat care a violat șase minori, trimis în judecată

Actualitati
Un bărbat care a violat șase copii cu vârste între 8 și 12 ani a fost trimis în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş. Gheorghe Colompar, care a fost arestat în luna martie, va fi judecat pentru șase infracțiuni de viol. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, „în data de 2 martie, în intervalul orar 20.30 – 22.00, Gheorghe Colompar a întreținut relații sexuale orale cu un număr de şase copii, cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, respectiv persoanele vătămate B.E., C.M.I., B.I.F., R.N.A., C.M. și D.E.A., sub amenințarea unor violențe și profitând de vârsta fragedă a persoanelor vătămate“. Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Chişineu Criş, spre soluţionare. Agresorul are 59 de ani, este de etnie romă şi locuia în oraşul Sântana, de un

Ioan Cristina a trimis o scrisoare deschisă senatorului Mihai Fifor

Comunicate de presa
Stimate domnule senator Fifor, Am citit cu mare interes declarațiile dumneavoastră din ultimele zile cu privire la sistemul de sănătate arădean. V-ați pus următoare întrebare, pertinentă ce-i drept: “De ce un județ cum este Aradul, renumit cândva pentru rapiditatea dezvoltării sale, este in 2017 în spatele altor județe la capitolul sănătate?” Răspunsul este, domnule senator, că în ultimii ani guvernul care vă aparține nu a dat nici un leu sistemului sanitar arădean. Am fost nevoiți să ne descurcăm cum am putut, din bugetul local, pentru că de la guvern nu a venit niciun sprijin.  În principiu, nu aveți de unde să știți toate probleme cu care ne-am confruntat în ultimii ani, dumneavoastră fiind de scurt timp în Arad. Totuși, am speranța că promisiunile PSD, atât cele din campanie, cât ș

Sorin Blejnar a fost trimis în judecată

Actualitati
Fostul șef al ANAF, arădeanul Sorin Blejnar, acuzat de procurorii DNA de trafic de influenţă în dosarul în care ar fi primit aproximativ 13 milioane de lei mită, a fost trimis în judecată. Potrivit procurorilor, „în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul A.N.A.F., inculpatul Blejnar Sorin, în calitatea mai sus menţionată, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective. Banii respectivi urmau să-i fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma om