Ziarul electronic al arădenilor

Tag: suporteri

UTA Arad: „Clubul se bazează pe administraţia locală şi suporteri“

UTA Arad: „Clubul se bazează pe administraţia locală şi suporteri“

Actualitati, Sport
Oficialii clubului UTA au reacționat după ce membrii Suporter Club UTA au acuzat atitudinea „sfidătoare şi iresponsabilă“ faţă de clubul UTA şi suporterii ei a primarului Gheorghe Falcă și au anunțat că vor protesta permanent, cât timp atitudinea primarului Aradului faţă de acest club e dominată de „ipocrizie şi manipulare“. Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții clubului UTA au transmis că „clubul se bazează pe cei doi piloni importanţi: administraţia locală şi suporteri“. „Parteneriatul clubului UTA cu Primăria Municipiului Arad continuă să fie unul puternic, în condiţiile în care finanţarea privată este insuficientă pentru un parcurs constant la nivel ridicat, iar vânzarea de jucători reprezintă o circumstanţă favorabilă, dar care poate să nu se repete în fiecare an.

Derby la Timișoara. Suporteri ai echipei UTA, duși la Poliţie

Actualitati, Sport
Zece suporteri ai echipei de fotbal UTA Bătrâna Doamnă Arad au fost ridicaţi de forţele de ordine şi duşi la Poliţie, la audieri, după ce au încercat să facă scandal şi să se ia la bătaie cu susţinători ai ASU Politehnica Timişoara, înaintea meciului dintre cele două echipe din Liga a II-a. Aproximativ o mie de suporteri ai UTA Bătrâna Doamnă au ajuns, duminică după-amiază, la Timişoara, pentru a participa la meciul echipei lor favorite cu ASU Politehnica Timişoara, din Liga a II-a. Suporterii arădeni au fost aşteptaţi în Gara de Nord din Timişoara de forţe de ordine, care i-au însoţit până la Stadionul „Dan Păltinişanu”, unde are loc partida de fotbal. În drum spre stadion, în apropierea bulevardului Liviu Rebreanu, un grup de aproximativ 300 de suporteri ai ASU Politehnica Timişoara a

Despre suporteri, cu bune şi rele

RO - vigneta
Ziarele, emisiunile de televiziune, site-urile reţelelor de informare sunt inundate, de la începutul acestui Campionat European de Fotbal, cu scandaluri peste scandaluri. Provocate de hoardele de „suporteri” sosiţi de pe tot cuprinsul continentului, dar mai ales din ţările ale căror echipe naţionale s-au calificat la turneul final. Şi uite-aşa, ceea ce ar fi trebuit să fie o mare sărbătoare a fotbalului a devenit un adevărat război. Între „suporterii” diverselor echipe, unii împotriva altora, dar şi între „suporteri” şi autorităţile franceze. Care autorităţi au demonstrat, dacă mai era necesar, cum de este posibil ca Franţa să se confrunte, de mai multă vreme şi din ce în ce mai acut, cu atentate, cu confruntări rasiale - focare mocnind ale unei stări prelungite de asediu la adresa ordi