Ziarul electronic al arădenilor

Tag: rusaliile

Rusaliile sau Cincizecimea, ziua în care a luat fiinţă prima comunitate creştină

Rusaliile sau Cincizecimea, ziua în care a luat fiinţă prima comunitate creştină

Religie
Ortodocşii sărbătoresc, la 50 de zile după Paşti, Rusaliile sau Cincizecimea, adică Pogorârea Duhului Sfânt asupra apostolilor şi ziua în care a fost alcătuită prima comunitate creştină, nucleul Bisericii de mai târziu. Duminica Cincizecimii, numită în popor şi Duminica Mare, este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, eveniment pe care îl istorisesc "Faptele Apostolilor". Este, totodată, sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, pentru că, în aceeaşi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu. Rusaliile sunt sărbătorite la zece zile după Înălţare şi la 50 de zile după Paşte, evenimentu

Sărbătoare. Rusaliile, ziua în care a luat fiinţă prima comunitate creştină

Religie, Social - Economic
Ortodocşii sărbătoresc duminică, la 50 de zile după Paşte, Rusaliile sau Cincizecimea, adică Pogorârea Duhului Sfânt peste apostoli şi ziua când a fost alcătuită prima comunitate creştină, nucleul Bisericii de mai târziu. Duminica Cincizecimii, a Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor, este numită în popor şi Duminica Mare. Sărbătoarea cade întotdeauna duminica, la zece zile după Înălţare şi la 50 de zile după Paşte. În Vechiul Testament, Cincizecimea amintea de primirea Legii pe Muntele Sinai, de suferinţele evreilor în pustiu, precum şi de necazurile cele multe prin care au trecut, până să ajungă în pământul făgăduinţei. De aceea, la această sărbătoare se mulţumea lui Dumnezeu şi pentru secerişul nou. În Noul Testament, aceasta zi aminteşte de venirea Duhului Sfânt peste apostoli.