Ziarul electronic al arădenilor

Tag: poliţie

Conducere nouă la Direcţia de Poliţie Locală Arad

Actualitati
Direcţia de Poliţie Locală din cadrul Primăriei Muncipiului Arad are, începând din această săptămână, o nou conducere, după ce Viorica Graur a renunțat la funcția de director general. Astfel, noul director general a fost numit Florin Barna, care, până în prezent, a ocupat funcţia de șef Serviciu Ordine, Linişte publică și Parcări. De asemenea, director adjunct al Direcţiei de Poliţie Locală va fi Laurenţiu Tudose, fost şef al Serviciului Circulaţie pe drumurile publice şi parcări 3. Până de curând, funcţia de director general al Poliţei Locale Arad a fost deţinută de Viorica Graur, care, începând de luni, activează la Consiliul Județean Arad, în conducerea Direcției Tehnice și Investiții, unde ocupă postul de director adjunct executiv. „Din luna august, Poliţia Locală Arad a devenit di

Minoră din Arad, căutată de familie și Poliție

Comunicate de presa
În această dimineață, a plecat de la domiciliul său de pe raza municipiului Arad, Soare Ioana-Raisa, de 14 ani. Minora are următoarele semnalmente: 1,73 m, 70 de kg, păr șaten lung, ochi caprui, cicatrice pe antebrațul stâng, tatuaj în zona pieptului în limba greacă. Nu se cunosc date cu privire la îmbrăcămintea purtată de aceasta la momentul dispariției. Persoanele care dețin informații care pot conduce la depistarea minorei, sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție. (actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de IPJ Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Un bărbat din Arad este căutat de familie și Poliție din anul 2008

Comunicate de presa
La data de 17 iunie 2008, a dispărut de la domiciliul său din Arad, Davidescu Rafael, de 39 de ani. Bărbatul are următoarele semnalmente: 1,70 m, 70 de kg, păr șaten tuns scurt, ochi căprui. Ultimele date cu privire la modul în care bărbatul era îmbrăcat, îl prezintă astfel: tricou galben, pantaloni de trening negri, papuci de casă albaștri. Persoanele care dețin informații care pot conduce la depistarea celui dispărut, sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție. (actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de IPJ Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Femeie de 83 de ani, din Arad, căutată de familie și Poliție

Comunicate de presa
La data de 27 aprilie, a dispărut, de pe raza municipiului Arad, Biro Elisaveta, de 83 de ani. Femeia are următoarele semnalmente: 1,60 m, 60 de kg, constituție atletică, păr cărunt lung și ochi albaștri-verzui. La momentul dispariției femeia purta: sarafan albastru închis, bluză de culoare mov, ciorapi negri, batic negru. Persoanele care dețin informații care pot conduce la depistarea femeii, sunt rugate să apeleze SNUAU 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție. (actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de IPJ Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Derby la Timișoara. Suporteri ai echipei UTA, duși la Poliţie

Actualitati, Sport
Zece suporteri ai echipei de fotbal UTA Bătrâna Doamnă Arad au fost ridicaţi de forţele de ordine şi duşi la Poliţie, la audieri, după ce au încercat să facă scandal şi să se ia la bătaie cu susţinători ai ASU Politehnica Timişoara, înaintea meciului dintre cele două echipe din Liga a II-a. Aproximativ o mie de suporteri ai UTA Bătrâna Doamnă au ajuns, duminică după-amiază, la Timişoara, pentru a participa la meciul echipei lor favorite cu ASU Politehnica Timişoara, din Liga a II-a. Suporterii arădeni au fost aşteptaţi în Gara de Nord din Timişoara de forţe de ordine, care i-au însoţit până la Stadionul „Dan Păltinişanu”, unde are loc partida de fotbal. În drum spre stadion, în apropierea bulevardului Liviu Rebreanu, un grup de aproximativ 300 de suporteri ai ASU Politehnica Timişoara a

Dispărută. Adolescentă din Arad, căutată de familie și Poliție

Comunicate de presa
În seara zilei de 1/2 februarie a dispărut de pe raza municipiului Arad o tânără de 16 ani, Ionel Roxana. Adolescenta are următoarele semnalmete: 1,60 m înălțime, 58 kilograme, păr lung, blond și ochi albaștri. La momentul dispariției era îmbrăcată cu pantaloni negri mulați, ciorapi de culoare alb și verde, iar în picioare purta ghete negre cu ținte. Persoanele care dețin informații ce pot conduce la depistarea tinerei sunt rugate să apeleze SNUAU 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție. (actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de IPJ Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Bărbat căutat de Poliție. VEZI cum înșela oamenii

Actualitati
Polițiștii arădeni solicită ajutorul oamenilor pentru a depista un bărbat care a înșelat o persoană pe care a racolat-o în incinta unei agenții bancare din Chișineu Criș. În cursul zilei de 16 august, polițiștii din Chișineu Criș au fost sesizați despre comiterea unei fapte de înșelăciune, comise în incinta unei agenții bancare de pe raza acestui oraș. „În fapt, s-a constatat că un bărbat ar fi intrat într-o agenție bancară de pe raza localității Chișineu Criș, unde ar fi acostat mai multe persoane, cărora le-ar fi propus un schimb valutar mai avantajos decât cel afișat în unitatea respectivă. Fiind atrasă de schimbul avantajos, persoana vătămată ar fi ieșit împreună cu cel bănuit de comiterea faptei din unitatea bancară, unde ar fi efectuat tranzacția stabilită anterior. Distrăgându-i a

„Ziua Ștafetei“ la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad

Comunicate de presa
Cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copiilor, poliţiştii arădeni au organizat împreună cu Fundația Terre des Hommes, evenimentul „Ziua Ștafetei”. Ziua Ștafetei  este o campanie-eveniment, inițiată de către Fundația Terre des homes și implementată la nivel național, în cadrul căreia adulții predau ștafeta propriilor meserii unor copii și tineri dornici să le învețe. Sub umbrela campaniei naționale, 16 elevi din cadrul Liceului Adam Muller Guttenbrunn din Arad, au fost sprijiniți de polițiști să-și afirme aspirațiile pentru viitor și să încerce, timp de o oră, profesia la care visează. În acest sens, timp de o oră  (în intervalul orar 10.00 – 11.00), Inspectoratul de Poliție Județean Arad şi-a deschis porțile, elevii unei unități școlare din municipiu, având ocazia să cunoască o p

Agent de poliție, bătut într-o parcare din Arad

Actualitati
Un agent din cadrul Biroului Ordine Publică din Inspectoratul de Poliție al Județului Arad a fost bătut de doi bărbați, iar mașina acestuia a fost vandalizată de cei doi. Conform primelor informații, polițistul Mihai Lulușa (40 ani), și soția lui și-ar fi găsit mașinile cu oglinzile retrovizoare rupte, bara de protecție ruptă, dar și alte avarii, în parcarea de la Ștrandul Neptun. Unul dintre cei care au văzut ce s-a întâmplat i-a spus polițistului numerele de înmatriculare ale autoturismelor cu care au plecat cei doi bărbați. După câteva ore, agentul de poliție a văzut în parcarea unui supermarket din cartierul Alfa mașina unuia dintre cei care i-a distrus autoturismul. În mașină se aflau cei doi agresori, cu două femei. Poliţistul, care se afla în afara orelor de program, le-a cerut

Şeful Postului de Poliţie Ineu, găsit spânzurat

Actualitati
Şeful Postului de Poliţie Rurală 5 Ineu din judeţul Arad s-ar fi sinucis, fiind găsit, luni seara, de către soţia sa, spânzurat într-o anexă a casei, iar colegii săi declară că era abătut la serviciu. Anchetatorii iau în calcul varianta sinuciderii. „Nu s-a găsit niciun bilet lăsat de către poliţist, iar din primele cercetări a reieşit că nu ar fi avut avut probleme în familie sau la serviciu“, a declarat, marţi, procurorul şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, Silviu Florin Rusu. Colegii poliţistului au declarat procurorilor că luni, când a fost la serviciu, poliţistul era mai abătut. Poliţistul susţinuse cea mai recentă testare psihologică în acest an şi o trecuse fără probleme. Poliţistul era căsătorit şi avea doi copii. Dacă se confirmă ipoteza sinuciderii, acesta ar f