Ziarul electronic al arădenilor

Tag: noua

Secție nouă de Oncologie, pe strada Vicențiu Babeș

Secție nouă de Oncologie, pe strada Vicențiu Babeș

Comunicate de presa
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a semnat contractul pentru construirea noii secții de Oncologie, pe strada Vicențiu Babeș, nr. 11-13. Proiectul tehnic, cât și execuția lucrării, au o valoare de 9.339.050,64 lei, fără TVA și vor fi realizate cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Anunțul a fost făcut astăzi într-o conferință de presă la care au participat Carmen Lucuța, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Mircea Onel, director medical și Dr. Szekely Orban Csaba, şeful Secţiei Oncologie. Obiectivul de investiții „Secție de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad” se va desfășura etapizat, după cum urmează: - etapa A Elaborare Documentații tehnico-economice, faza proiect Tehnic de exe
„Fetița cu chibrituri“ – o nouă premieră pe scena Trupei Marionete

„Fetița cu chibrituri“ – o nouă premieră pe scena Trupei Marionete

Comunicate de presa
O poveste despre speranță. Despre tristețe. Despre încercări și bucurie. Despre șanse și vise. Toate privite prin ochi inocenți de copil. „Fetiția cu chibrituri” – o istorie emoționantă care își găsește loc în sufletele oamenilor sensibili – prinde viață acum pe scena Trupei Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad sub forma unui nou spectacol. O întâmplare teatrală inspirată semnată regizoral de Oana Leahu, a cărei primieră are loc duminică, 30 septembrie, la ora 11.00, pe scena Trupei Marionete. „Cred în copilărie!!! Mă uit cu admirație și cu drag la jocul copiilor. Sunt fascinată de surâsul lor care poate răsări chiar imediat după ce lacrimile le-au scăldat obrajii.  Orice om mare ar trebui să se oprească  o clipă din goana după lucruri și să privească bucuria simplă a copiilo
O nouă intrare în Zona Industrială Vest va fi amenajată anul viitor

O nouă intrare în Zona Industrială Vest va fi amenajată anul viitor

Comunicate de presa
Primăria municipiului Arad a obţinut avizul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru amenjarea unei noi intrări în Zona Industrială Vest.   Este vorba despre o intersecţie semaforizată  necesară companiilor care transportă forţa de muncă la fabricile din perimetru. „Ne  dorim de foarte mult timp realizarea unei noi intrări în Zona Industrială Vest Arad. Studiul de fezabilitate: amenajare intersecţie semaforizată str. Ioan Câmpineanu din municipiul Arad, DN 7, km 551+194, a primit aviz  favorabil după 4 ani de aşteptări. Aceasta  înseamnă că vom aproba studiul de fezabilitate, bugetăm şi anul viitor dăm drumul la licitaţie pentru proiectare şi execuţie.  Consider că acest aviz putea fi doar obţinut mult mai uşor având în vedere faptul că mai avem o intersecţie
O nouă taxă auto va intra în vigoare de anul viitor

O nouă taxă auto va intra în vigoare de anul viitor

Actualitati
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că o nouă taxă auto va intra în vigoare între 1 ianuarie - 31 martie 2019, urmând să fie nu doar o taxă pe norma de poluare, ci se vor lua în calcul şi capacitatea cilindrică, dar şi alte componente ale maşinilor. „Eu mi-am pus termen şi ştiţi că, atunci când îmi pun termen, mi-am luat angajamentul o şi fac, ca undeva, până la sfârşitul anului, să găsim forma finală ca la începutul anului viitor să ştim exact ceea ce avem de făcut, cum gândim proiectele de mediu. Să intre în vigoare de la 1 ianuarie, sau poate că perioadă de tranziţie 31 martie, ca lumea să se acomodeze pentru că aşa este normal”, a afirmat Gavrilescu, într-o emisiune la Antena 3. „Vrem să fie o taxă nu numai pe norma de poluare, trebuie să te gândeşti şi la capacitatea
USR Vladimirescu are o nouă conducere

USR Vladimirescu are o nouă conducere

Comunicate de presa
Organizația locală a USR Vladimirescu și-a desemnat ieri noua conducere, președintele ales fiind Artur Brădean. Alături de el s-au înscris în USR oameni care doresc un mod decent de a face politică. Localitate aflată în imediata vecinătate a orașului Arad, comuna Vladimirescu se confruntă cu problemele unei suburbii rămase la nivel rural. Mare parte a locuitorilor săi muncesc, își petrec timpul liber și își educă copiii în mediul urban, în municipiului Arad, în timp ce locuiesc și plătesc taxe într-o comună lipsită de facilitățile cu care ei sunt obișnuiți. Principala preocupare a echipei locale a USR va fi să influențeze administrația locală, pentru ca bugetul local generos al comunei Vladimirescu să fie utilizat pentru îmbunătățirea infrastructurii, a serviciilor de utilități publice
O nouă stagiune la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. Programul spectacolelor în septembrie

O nouă stagiune la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. Programul spectacolelor în septembrie

Comunicate de presa
Mai puțin de o lună. Atât ne mai desparte până la primul gong al stagiunii 2018-2019 la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad. „O nouă stagiune. O nouă provocare. Pentru actori. Pentru echipa tehnică. Ne dorim un an teatral plin și bun și suntem siguri că așa va fi. Ne vom bucura publicul cu spectacole pe care le îndrăgește deja, dar și cu producții noi. Vom continua proiectele devenite deja tradiție, dar vom veni și cu surprize. Vom fi prezenți pe scene importante din țară și străinătate. Așadar, spectatorii vor avea parte așa cum s-au obișnuit deja, de… TEATRU. De teatru de calitate.” – spune Bogdan Alexandru Costea, director al Teatrului Clasic „Ioan Slavici”. Ridicăm prima cortină a anului teatral arădean în 8 septembrie, atunci când, sala mare, găzduiește, de la ora 19.00,  spectacolul
Praznicul de Pită Nouă Pecica 2018. PROGRAM

Praznicul de Pită Nouă Pecica 2018. PROGRAM

Comunicate de presa
Conform tradiției pecicane, în preajma Adormirii Maicii Domnului, pecicanii sărbătoresc pâinea cea nouă, brandul local al orașului. Primăria Orașului Pecica, Consiliul Local și Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu”, cu sprijinul Centrului Cultural Județean din subordinea Consiliului Județean Arad, au pregătit un program de patru zile, la care sunt așteptați toți pecicanii, dar și cei interesați. Joi, 16 august 18:00 - Cupa Spicul de Aur la minifotbal (terenul sintetic din spatele sălii mari de sport) Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu”: 18:00 - Vernisajul expoziției „Armonii cromatice II” cu lucrările unor artiști din Timișoara, Hunedoara, Arad, Pecica 20:00 - Duplex teatral româno-francez cu premiera piesei „Moștenirea” de Rica Laurent în interpretarea Trupei de Teatru a Casei de Cult
Noua Lege a pensiilor, lansată în dezbatere publică

Noua Lege a pensiilor, lansată în dezbatere publică

Actualitati
Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind sistemul public de pensii, care, potrivit iniţiatorului, se bazează pe mai multe principii fundamentale: contributivitate, adică plată în funcţie de contribuţie; egalitate, adică pensionari care au aceeaşi vechime, dar care au ieşit la pensie în momente diferite, primesc aceeaşi sumă de bani; solidaritate socială, adică generaţiile în activitate susţin, prin plata contribuţiilor lor, generaţiile de pensionari şi, în viitor, vor fi susţinute la rândul lor; imprescriptibilitate, adică dreptul la pensie nu se poate prescrie. Ministerul Muncii precizează că nicio pensie în plată nu va scădea. În cazul în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se
O nouă ediție Picnic Festival, la Zilele Aradului

O nouă ediție Picnic Festival, la Zilele Aradului

Comunicate de presa
Eveniment inovativ, care aduce arădenilor mâncare gătită şi servită în stradă de cei mai buni specialişti, într-un ambient special, Picnic Festival este aşteptat cu nerăbdare de mii de arădeni. Ediţa din acest an va avea loc de Zilele Aradului, între 17 – 26 august, pe Faleza Mureşului, de la noua pasarelă până la Perla. „Ambientul special este asigurat de spaţiul frumos de promenadă al Aradului, muzica de calitate propusă de trupe de jazz, electro, blues și world music, cinema outdoor, activități interactive și creative, ateliere pentru copii. Este un eveniment în aer liber dedicat mâncării spectaculoase, gătite și servite în stradă, dar este în acelaşi timp un eveniment social, în care oamenii se întâlnesc, discută şi se simt bine. Ne bucurăm că atât specialiştii în arta culinară cât ş
UPDATE Florin Tripa: Drumul Seleuș – Pâncota pare a fi o nouă lucrare de mântuială, marca PNL Arad

UPDATE Florin Tripa: Drumul Seleuș – Pâncota pare a fi o nouă lucrare de mântuială, marca PNL Arad

Comunicate de presa
Conducerea liberală a Consiliului Județean Arad a anunțat, în urmă cu mai bine de o lună, începerea lucrărilor de reabilitare a drumului Seleuș - Pâncota. De la acel moment, pe tronsonul respectiv s-a decopertat asfaltul existent, după care drumul a fost lăsat într-o stare deplorabilă. „Șefii CJA ne anunțau acum o lună și jumătate că s-au apucat de lucru pe cei șapte kilometri de drum dintre Seleuș și Pâncota. Sunt convins că toți arădenii care circulă pe drumul groazei Arad - Șiria – Pâncota – Seleuș - Ineu s-au bucurat la auzul acestei vești, chiar dacă era vorba de numai șapte kilometri ce urmau să fie reabilitați. Era un pas înainte, de apreciat. Numai că, așa cum ne-au obișnuit liberalii din fruntea CJA, lucrările la acest tronson par a fi din nou de mântuială, așa cum sunt majorit