Ziarul electronic al arădenilor

Tag: luni

Același șofer a distrus două mașini în două zile

Actualitati
Un tânăr în vârstă de 27 de ani a fost implicat în două evenimente rutiere, în două zile consecutive, pe DN 69, în județul Arad. În cursul zilei de luni, Silviu Săplăcan, care conducea un BMW a fost rănit, după ce unul dintre pneurile mașinii a explodat, iar mașina s-a răsturnat pe câmp. Accidentul a avut loc pe DN 69, între Arad și Șagu. La locul accidentului a fost solicitată intervenția unui echipaj de descarcerare, deoarece șoferul a rămas blocat în mașină. Însă, tânărul a reușit să iasă din autoturism, nemaifiind necesară intervenție celor de la descarcerare. Tânărul de 27 de ani a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la spital, de unde a plecat, câteva ore mai târziu. La aproximativ 24 de ore de acest eveniment rutier, tânărul a fost implicat într-un nou accident. Marț

Cum va fi vremea în următoarele trei luni

Actualitati
Valorile termice în lunile septembrie, octombrie și noiembrie vor fi mai ridicate față de normele climatologice ale perioadei, în special în sudul, sud-estul și vestul țării, în timp ce precipitațiile vor fi deficitare în luna septembrie în majoritatea regiunilor, dar se vor apropia de valorile normale în octombrie și vor deveni ușor excedentare în luna noiembrie în regiunile centrale și estice, relevă prognoza publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul septembrie - noiembrie 2017. În septembrie, temperatura medie lunară a aerului va avea valori mai ridicate decât media multianuală îndeosebi în sud-estul, sudul și vestul țării. Potrivit măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru septembrie este de 14,8 grade Celsius, fiind l

În România s-au înfiinţat 93.851 de firme în primele şapte luni

Economic
Românii au înfiinţat, în primele şapte luni din acest an, 93.851 de companii noi, în creştere cu 36,64% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, în special ca urmare a creşterii cu 45,1% a înregistrării de societăţi cu răspundere limitată (SRL), arată statisticile publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). În perioada ianuarie-iulie 2016, în România au fost înregistrate 68.685 de firme noi. În primele şapte luni ale acestui an, numărul de SRL-uri noi a crescut cu 45,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, la 67.920, potrivit ONRC. SRL-urile reprezintă 72,3% din totalul înregistrărilor de firme noi în perioada ianuarie-iulie 2017. Numărul de PFA-uri nou înregistrate a crescut cu 11,2% în primele şapte luni din acest an, la 15.346, după o scădere în 2016. Reducerea din 2016

Tranzacţiile cu mașini second-hand au crescut în primele 6 luni

Economic
Tranzacţiile cu maşini second-hand au avut un avans de 130%, înmatriculările de maşini noi au crescut cu 27%, iar cele de maşini second-hand din import au urcat cu 86%, depăşind 250.000 de unităţi în primul semestru din 2017, în România, conform unei analize publicate luni de Autovit.ro. „Programul Rabla a început în luna mai şi îşi va face simţite efectele şi în următoarele luni, astfel că piaţa poate încheia anul cu peste 110.000 maşini noi. De asemenea, numărul maşinilor second-hand din import înmatriculate a fost în mod constant mare în cele cinci luni de după eliminarea timbrului de mediu, media lunară fiind de 47.000 de maşini. În acest ritm, piaţa maşinilor second-hand din import poate trece de 500.000 de unităţi, la fel şi sectorul reînmatriculărilor”, a declarat Cristian Cojocaru

Studiu: Un român din doi petrece zilnic, de luni până vineri, 2-3 ore la televizor

Life
Un român din doi petrece zilnic, de luni până vineri, 2-3 ore în faţa televizorului, potrivit unui studiu realizat de Mercury Research România, ale cărui date au fost prezentate, joi, într-o conferinţă de presă. „17% dintre respondenţi au spus că petrec mai mult de 7 ore în weekend, în timp ce alţi 34% petrec la tv între 4 şi 6 ore în weekend, deci e un consum impresionant de televiziune în principal liniară în România. În timpul săptămânii, unul din trei români petrece mai mult de patru ore la televizor, iar unul din doi două-trei ore pe zi“, a declarat Mihai Ursoi, country manager al companiei care a comandat sondajul. În ceea ce priveşte preferinţele românilor în materie de conţinut, el a menţionat creşterea interesului pentru canalele documentare. „Creşte interesul declarat al român

Cum va fi vremea în următoarele trei luni

Actualitati
Ultimele două luni de vară se anunță extrem de călduroase și cu precipitații deficitare în majoritate zonelor țării, în timp ce pentru luna septembrie valorile termice vor continua să fie mai ridicate decât norma climatologică, se arată în prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul iulie - septembrie 2017, publicată de Administrația Națională de Meteorologie. În iulie, temperatura medie lunară a aerului va fi mai ridicată decât norma climatologică, îndeosebi în sudul, sud-estul și vestul țării. Conform măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru luna iulie este de 20,2 grade Celsius, fiind luați în calcul parametrii monitorizați în intervalul 1981 — 2010. În ceea ce privește valorile termice medii, specialiștii ANM estimează, în perioada analizată, temperatur

Cum va fi vremea în următoarele trei luni

Actualitati
Meteorologii estimează pentru următoarele trei luni o vreme în general caldă, cu valori termice care se vor situa în apropierea normelor climatologice ale perioadei, în timp ce la nivelul precipitațiilor acestea se anunță excedentare, raportat la media multianuală a fiecărei luni, relevă prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul aprilie - iunie 2017, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). În aprilie, temperatura medie lunară a aerului va avea valori apropiate de norma climatologică, în cea mai mare parte a țării. Potrivit măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru a doua lună de primăvară este de 9,3 grade Celsius, fiind luați în calcul parametrii monitorizați în intervalul 1981 — 2010. În ceea ce privește valorile termice medii, speci

Punctele temporare de trecere a frontierei, deschise timp de trei luni

Comunicate de presa
Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a avut astăzi o întâlnire informală cu chestorul Marin Bondar din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea. Principala temă de discuţie a fost programul după care vor funcţiona cele patru puncte de frontieră cu Ungaria, deschise la sfârşitul săptămânii trecute: Nădlac – Csanádpalota, Variaşu Mic – Dombegyház, Grăniceri – Elek şi Iermata Neagră – Dénesmajor. „Punctele de frontieră vor rămâne deschise timp de trei luni, după programul anunţat, timp în care vor fi evaluate periodic, din punct de vedere al traficului. Dorinţa noastră este de a deschide permanent aceste puncte de trecere a frontierei, pentru a evidenţia că investiţiile din cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria au fo

Cum va fi vremea în următoarele trei luni

Actualitati
Specialiștii meteorologi estimează, pentru următoarele trei luni, temperaturi normale pentru această perioadă. În martie, temperaturile medii lunare vor fi apropiate de normă în cea mai mare parte a teritoriului, posibil mai scăzute, local, în nord, centru şi vest. Cantităţile totale de precipitaţii se vor situa peste normele climatologice în cea mai mare parte a ţării. Mercurul din termometre va urca în acestă lună până la 7 grade, iar minimele se vor situa între -1 şi 4 grade. În aprilie, temperatura aerului va avea valori în apropierea mediei climatologice în cea mai mare parte a ţării, local mai scăzute în nord, nord -est şi centru. Cantităţile totale de precipitaţii vor putea fi excedentare, cu precădere în regiunile nordice şi centrale. Mercurul din termometre va urca în acestă

Cum va fi vremea în următoarele trei luni

Actualitati
Specialiștii meteorologi estimează, pentru următoarele trei luni, un regim termic în încălzire, cu valori medii ce vor ajunge și la 12 grade Celsius, la nivelul lunii martie, în timp ce precipitațiile se anunță a fi excedentare pe durata întregului interval, reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul februarie - aprilie 2017, publicată, vineri, de Administrația Națională de Meteorologie. În februarie, temperatura medie lunară va avea valori apropiate de normalul climatologic în regiunile sudice, sud-estice și local în cele vestice și, în general, sub normă în restul teritoriului. Măsurătorile de specialitate arată că media multianuală lunară pentru februarie este de—1 grad Celsius, fiind luate în calcul parametrii monitorizați în intervalul 1981 — 2010. În ceea ce p