Ziarul electronic al arădenilor

Tag: graţierea

Sergiu Bîlcea: „Parlamentarii PSD Arad să spună clar dacă susțin grațierea!”

Comunicate de presa
Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al PNL Arad, le solicită parlamentarilor de Arad să își precizeze clar poziția în ceea ce privește Ordonanța de Urgență care reglementează grațierea și modificările la Codul Penal. „Am solicitat, iniţial, ca parlamentarii PSD de Arad, cei care au poziţia cea mai controversată, să se delimiteze ferm de Ordonanță și de modificarea Codului Penal. N-am primit nici un răspuns, deşi tăcerea acestora reprezintă un răspuns în sine. Revin, şi le solicit public parlamentarilor să-şi precizeze poziţia clară, fără interpretări: sunt pro sau contra acestei Ordonanţe? Dat fiind faptul că această Ordonanță controversată reprezintă un subiect fierbinte în aceste zile, consider că arădenii, cei care le-au dat votul parlamentarilor, au tot dreptul să primească un punct de ve

Iohannis solicită Guvernului să abandoneze demersurile privind graţierea şi modificarea Codurilor penale

Din tara
Preşedintele Klaus Iohannis cere Guvernului să "abandoneze" demersurile privind graţierea şi modificarea Codurilor penale, afirmând că Executivul nu poate trece peste voinţa cetăţenilor, după protestele de duminică seară. "Guvernul nu poate să treacă peste voinţa cetăţenilor, care este suverană. Vocea oamenilor nu mai poate fi ignorată! O democraţie solidă este una în care majorităţile nu abuzează de drepturile lor doar pentru că deţin, vremelnic, puterea. Solicit Guvernului să abandoneze demersurile privind graţierea şi modificarea Codurilor penale. România are doar de pierdut din prelungirea acestei situaţii care a scos zeci de mii de români în stradă", se arată într-un mesaj al preşedintelui Klaus Iohannis, postat luni pe Facebook. Ministerul Justiţiei organizează, luni, o dezbatere p

Protest faţă de proiectele privind graţierea şi Codul Penal, la Arad

Actualitati
Peste 200 de oameni de toate vârstele s-au adunat, duminică seara, în faţa Palatului Administrativ din Arad, pentru a protesta faţă de proiectele de lege ale Guvernului care vizează graţierea şi amnistia. Oamenii au ajuns în centrul Aradului începând de la ora 17.00, purtând pancarde cu mesaje împotriva proiectelor Guvernului care vizează amnistia şi graţierea. Pe unele mesaje se putea citi „DNA să vină să vă ia”, „În democraţie locul hoților e în puşcărie”, „Fără legi cu dedicaţie”, „NU vrem ca furtul și prostia să devină sporturi naţionale”. Participanții sunt nemulţumiţi că de la ultimele proteste atitudinea Guvernului a rămas aceeaşi. „Sunt legi cu dedicaţie pentru politicieni, că nu e nevoie de ele. Sunt politicienii în general, nu doar pentru PSD că sunt destui cu probleme. Guver

Protest la Arad faţă de proiectele privind graţierea şi Codul Penal

Actualitati
Peste două sute de persoane au participat la protestul organizat în centrul Aradului faţă de intenţia Guvernului de a adopta proiectele de ordonanţe privind graţierea şi Codul Penal, oamenii organizându-se pe reţelele de socializare, fără ca acţiunea să fie autorizată de municipalitate. Participanții la protest au afișat pancarte cu diverse mesaje precum: „DNA să vină să vă ia“, „Fără legi cu dedicaţie“, „Democraţie, bun simţ, respect“, „Vrem puşcării, nu amnistii“, „Jos labele de pe Codul Penal“ şi „În democraţie hoţii stau la puşcărie“. „Am venit pentru că mă nemulţumeşte intenţia Guvernului de a trece cele două proiecte. Guvernul are o atiutudine faţă de populaţie pe care nu putem să o înţelegem", a declarat unul dintre iniţiatori, Dan Olar. Acesta a declarat, pentru Mediafax, că a î