Ziarul electronic al arădenilor

Tag: fi

De ce nu pot fi alungate ciorile din centrul Aradului. Ce spun reprezentanții Primăriei

De ce nu pot fi alungate ciorile din centrul Aradului. Ce spun reprezentanții Primăriei

Actualitati
Arădenii reclamă în special pe reţele sociale faptul că autorităţile nu intervin pentru limitarea înmulţirii ciorilor sau pentru alungarea acestora din zonele locuite, păsările deranjând prin zgomotele pe care le fac în permanenţă şi prin mizeria produsă. În arborii seculari de pe bulevardul Revoluţiei, zona ultra-centrală a municipiului, sunt sute de cuiburi de ciori, situaţie care se întâlneşte şi în zona istorică a oraşului sau în alte cartiere în care există parcuri. Reprezentanţii Primăriei Arad au declarat că nu pot interveni din cauză că ciorile sunt păsări protejate, iar acest lucru încurcă şi administraţia locală, care nu poate toaleta arborii bătrâni şi periculoşi pentru trecători, pentru că în aceştia există numeroase cuiburi. „Potrivit prevederilor OUG 57/2007 privind regimu
Canabisul ar putea fi legalizat în România şi utilizat în scopuri medicinale

Canabisul ar putea fi legalizat în România şi utilizat în scopuri medicinale

Din tara
Canabisul ar putea fi legalizat şi utilizat în scopuri medicinale, a anunţat miercuri ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. El a mai spus că nu este momentul unei dezbateri pentru utilizarea canabisului în scop recreaţional. „Am discutat şi eu ieri cu doamna ministru Pintea şi am aflat că este o astfel de comisie care se întruneşte la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru a se analiza şi argumenta legalizarea utilizării canabisului în scopuri medicinale, adică pentru cei diagnosticaţi cel puţin în zona de cancer în fază terminală. Se ia în calcul legalizarea pentru a se utiliza în acest sens. Medical, este un argument care justifică o astfel de procedură de legalizare şi utilizare în scopuri medicinale a canabisului”, a anunţat ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici. El a precizat c
Filmul Capernaum va fi proiectat la cinematograful Arta

Filmul Capernaum va fi proiectat la cinematograful Arta

Comunicate de presa
Capernaum, unul dintre cele mai apreciate și emoționante filme din ultima vreme ajunge în această săptămână și la cinematograful Arta. Filmul s-a bucurat de 15 minute de ovații la Festivalul de Film de la Cannes din 2018, unde a câştigat trei premii, inclusiv Marele Premiu al Juriului. Capernaum este o emoţionantă poveste de supravieţuire în jungla periferiei moderne din Orientul Apropiat. Filmul rulează în cinematografe din 8 martie, iar la cinematograful Arta îl vom viziona vinerea aceasta (22 martie), de la ora 20.00. Realizat în haoticele cartiere din Liban, filmul lui Nadine Labaki, „Capharnaüm / Capernaum - Haos şi speranţă", prezintă povestea inspirațională a unui băiețel care luptă să supraviețuiască sorții copleșitoare. Sinopsis: Protagonistul debutant Zain Al Rafeea, un ref
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Actualitati
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 18 – 31 martie 2019. În Banat, vremea, deosebit de caldă în prima zi, se va răci până în data de 21 martie, astfel că temperaturile maxime se vor situa în medie între 10 și 14 grade. În intervalul 21 – 23 martie valorile termice vor crește din nou, cu medii ce vor ajunge la 13...15 grade, apoi vor scădea spre 9...11 grade și nu vor mai avea variații semnificative. Nopțile vor avea același parcurs, pornind de la 6...8 grade vor scădea spre valori medii de 0...2 grade în jurul datei de 21 martie și ulterior vor avea mici oscilații în ecartul 0...4 grade. Temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie în intervalele 18 - 21 martie și 24 - 31 mart
Grădiniţa „Palatul Fermecat” va fi reabilitată termic cu fonduri europene

Grădiniţa „Palatul Fermecat” va fi reabilitată termic cu fonduri europene

Comunicate de presa
Marţi, 12 martie 2019, a fost semnat un nou contract de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014- 2020. Este vorba despre proiectul Municipiului Arad care prevede reabilitarea termică a Grădiniței cu Program Prelungit „Palatul Fermecat“. Având în vedere importanța clădirii, deficiențele constatate, precum și necesitatea intervenției în vederea asigurării unor condiții optime de funcționare, administraţia locală a decis să includă unitatea de invăţământ preşcolar pe lista investiţiilor prioritare. Pe durata celor 10 luni de implementare a proiectului se au în vedere următoarele lucrări: izolarea termică a fațadei parte vitrată și parte opacă, prin înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie termoizolantă, izolarea termică a planșeului peste subsol, lucrări de reabilitare term
Viața Ninei Cassian, într-un film documentar. Când va putea fi văzut

Viața Ninei Cassian, într-un film documentar. Când va putea fi văzut

Comunicate de presa
Cinematograful Arta găzduiește marți, 12 martie, de la ora 20.00, premiera  celui mai așteptat documentar al primăverii, „Distanța dintre mine și mine“, și nu oricum, ci chiar în prezența realizatoarelor Mona Nicoară și Dana Bunescu, cu care publicul va avea ocazia să stea la discuții după proiecție. Filmul a avut premiera națională toamna trecută, la festivalul Les Films de Cannes à Bucarest, unde a fost recompensat cu Premiul Publicului. La nivel internațional, a fost lansat în cadrul Competiției de Documentare de la Trieste Film Festival. Biletele pot fi achiziționate de la Cinematograful Arta, de luni până joi, între orele 10.00 – 17.00, vineri, între orele 10.00 – 14.00, sau cu două ore înainte de începerea filmului. Locurile pot fi rezervate în prealabil pe e-mail, la adresa: cin
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Actualitati
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 11 – 24 martie 2019. În Banat, în perioada 11-15 martie, temperaturile maxime vor avea medii de 9 - 11 grade, apropiate de cele normale pentru a doua decadă a lunii martie. Ulterior va urma un proces de încălzire, astfel încât, pe 17 şi 18 martie, media temperaturilor maxime urmează să atingă 19 grade, iar până pe 24 martie aceasta se va încadra ecartului 15 - 17 grade şi va fi uşor mai ridicată decât în mod normal pentru ultima decadă a lunii martie. Pe parcursul celor două săptămâni, media temperaturilor minime va fi cuprinsă între 2 şi 6 grade, exceptând nopţile din intervalul 12 - 15 martie, când aceasta medie va fi mai scăzută, situându-se între -3 şi 1
Bazinul de polo a fost finalizat, dar nu se știe când va putea fi utilizat

Bazinul de polo a fost finalizat, dar nu se știe când va putea fi utilizat

Actualitati
Bazinul de polo din cartierul Subcetate a fost finalizat cu cinci ani întârziere, dar autoritățile nu știu când acesta va putea fi deschis pentru agrement și competiții sportive. Construirea bazinului de polo de la Arad, finanţată de Compania Naţională de Investiţii (CNI), a fost finalizată, în toamna anului trecut, cu o întârziere de cinci ani, iar lucrările au fost recepţionate la începutul lunii octombrie. Baza sportivă urma să fie dată în folosință anul acesta, după preluarea sa de către municipalitate. Însă, acest lucru nu s-a întâmplat nici măcar în prezent, la aproape jumătate de an de la finalizarea lucrărilor. „Constatăm că în România un lucru început în 2008 se poate finaliza cu mare dificultate în 2019. Nici până în acest moment nu ştim ziua în care arădenii vor avea acces la
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Actualitati
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 4 – 17 martie 2019. În Banat, în data de 4 martie vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 17 grade, dar pe 5 martie, aceasta va fi în scădere spre 12 grade. Ulterior va urma un proces de încălzire, astfel încât în zilele de 7 și 8 martie va fi deosebit de caldă, cu maxime, în medie regională, de 19...20 de grade. Apoi temperaturile maxime vor scădea ușor și treptat și vor ajunge la medii de 10...11 grade în perioada 12 – 14 martie, dar după data de 15 martie este posibilă o nouă încălzire ușoară. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 1 și 4 grade, exceptând nopțile din intervalul 8 – 10 martie, când va fi mai r
Ce filme vor fi proiectate la cinematograful „Arta“, în acest sfârșit de săptămână

Ce filme vor fi proiectate la cinematograful „Arta“, în acest sfârșit de săptămână

Comunicate de presa
Cinema „Arta“ vă propune în data de 8 martie, de la ora 20.00, un film arthouse în premieră. Este vorba despre „The wild pear tree“/„Sub umbra părului sălbatic“, cel mai recent film semnat de unul dintre monștrii sacri ai cinematografiei, Nuri Bilge Ceylan. Senzual şi liric, blând şi uman, frumos realizat şi magnific interpretat - sunt câteva din descrierile primite de cel mai recent film al lui Ceylan în care explorează chestiuni şi întrebări care ţin de identitate, devenire şi destin. Pelicula spune povestea lui Sinan, pasionat de literatură, care  și-a dorit să fie scriitor de când se știe. Întors în satul său natal din Anatolia, își pune la bătaie toată energia ca să strângă banii necesari pentru a fi publicat, dar datoriile tatălui său îl ajung din urmă. Nu în ultimul rând, nici ce