Ziarul electronic al arădenilor

Tag: adormirea

Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Lipova va fi restaurată

Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Lipova va fi restaurată

Actualitati
Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din orașul arădean Lipova va fi restaurată cu fonduri europene, valoarea investiției fiind de peste 21 de milioane de lei. Proiectul care prevede consolidarea, restaurarea și conservarea acestei biserici a fost demarat de Primăria din Lipova, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Română Lipova. Valoarea totală a proiectului este de 21.230.170 lei, din care asistența financiară nerambursabilă de 98% din valoarea totală eligibilă, în sumă de 19.018.478 lei, este asigurată prin Programul Operațional 2014-2020, Axa 5, Prioritatea de Investiții 5.1 - Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural. Conform autorităților, obiectivul general al acestui proiect este „transformarea orașului Lipova într-o zonă de interes turis

Tradiţii şi obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului: Ce se întâmplă de Sântămaria Mare

Religie
Credincioşii ortodocşi, catolici şi greco-catolici sărbătoresc, la 15 august, Adormirea Maicii Domnului, marcând, potrivit tradiţiei creştine, ziua în care Fecioara Maria s-a mutat din viaţa pământească la cer. Sfânta Maria a fost înştiinţată de Arhanghelul Gavriil de trecerea ei la cele veşnice, iar ea s-a bucurat şi s-a rugat pe Muntele Măslinilor şi copacii s-au aplecat în faţa ei. Sărbătoarea ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului este foarte apropiată de ceea ce romano-catolicii numesc Înălţarea Fecioarei. În conformitate cu Sfânta Tradiţie, Maica Domnului a murit ca orice fiinţă omenească, "adormind", aşa cum indică şi numele sărbătorii. Apostolii, care erau răspândiţi în lume pentru a propovădui Evanghelia la neamuri, au fost aduşi în mod miraculos la acest eveniment, fiind cu toţi

Adormirea Maicii Domnului. VEZI programul slujbelor

Actualitati
Credincioşii ortodocşi şi catolici sunt aşteptaţi să participe la slujbele speciale care vor fi oficiate cu ocazia praznicului Adormirea Maicii Domnului la mănăstirile din Arad, Bodrog, dar şi la Basilica Maria Radna. La Mănăstirea Hodoş Bodrog sunt aşteptaţi să sosească pelerini din judeţele Arad, Timiş, Hunedoara şi Bihor, în timp ce la Mănăstirea „Simeon Stâlpnicul“ din cartierul Gai sunt aşteptaţi credincioşii din municipiu şi judeţ. La Basilica „Maica Harurilor” de la Radna sunt așteptați pelerini din judeţele Arad şi Timiş, dar şi credincioşi din Austria şi Ungaria, care vor participa la pelerinajul în cinstea Solemnităţii ridicării cu trupul şi cu sufletul la cer a Sfintei Fecioare Maria. Totodată, creşdincioşii sunt aşteptaţi la slujbe şi la Schitul de la Tămand şi la Mănăstirea

Adormirea Maicii Domnului, sărbătoarea închinată Fecioarei Maria

Actualitati, Religie
Adormirea Maicii Domnului sau „Paştile verii“ reprezintă cea mai importantă sărbătoare închinată Sfintei Maria, iar pentru români este şi ocrotitoarea marinarilor, cu această ocazie fiind organizate procesiuni cu icoane şi pelerinaje. Biserica Ortodoxă cinsteşte la 15 august Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare numită în popor şi Uspenia (termenul slav) sau Sfânta Maria Mare. Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, dar mărturii despre existenţa ei nu există decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu. Grecii numesc Praznicul Adormirii Maicii Domnului «Paştile verii». Sărbătoarea este pr

Adormirea Maicii Domnului. VEZI programul slujbelor

Actualitati
Credincioşii ortodocşi şi catolici sunt aşteptaţi să participe la slujbele speciale care vor fi oficiate cu ocazia praznicului Adormirea Maicii Domnului la mănăstirile din Arad, Bodrog, dar şi la Basilica Maria Radna. La Mănăstirea Hodoş Bodrog sunt aşteptaţi să sosească pelerini din judeţele Arad, Timiş, Hunedoara şi Bihor, în timp ce la Mănăstirea „Simeon Stâlpnicul“ din cartierul Gai sunt aşteptaţi credincioşii din municipiu şi judeţ. La Basilica „Maica Harurilor” de la Radna sunt așteptați pelerini din judeţele Arad şi Timiş, dar şi credincioşi din Austria şi Ungaria, care vor participa la pelerinajul în cinstea Solemnităţii ridicării cu trupul şi cu sufletul la cer a Sfintei Fecioare Maria. Totodată, creşdincioşii sunt aşteptaţi la slujbe şi la Schitul de la Tămand şi la Mănăstirea

Slujbe speciale la praznicul Adormirea Maicii Domnului

Actualitati
Credincioşii ortodocşi şi catolici sunt aşteptaţi să participe la slujbele speciale care vor fi oficiate cu ocazia praznicului Adormirea Maicii Domnului la mănăstirile din Arad, Bodrog, dar şi la Basilica Maria Radna. La Mănăstirea Hodoş Bodrog sunt aşteptaţi să sosească pelerini din judeţele Arad, Timiş, Hunedoara şi Bihor, în timp ce la Mănăstirea „Simeon Stâlpnicul“ din cartierul Gai sunt aşteptaţi credincioşii din municipiu şi judeţ. La Basilica „Maica Harurilor” de la Radna sunt așteptați pelerini din judeţele Arad şi Timiş, dar şi credincioşi din Austria şi Ungaria, care vor participa la pelerinajul în cinstea Solemnităţii ridicării cu trupul şi cu sufletul la cer a Sfintei Fecioare Maria. PROGRAMUL SLUJBELOR Mănăstirea Hodoş Bodrog Vineri, 14 august ora 9.00 – Ceasurile 3 şi 6