Sute de persoane la „Marșul pentru viață“ de la Arad

Publicat de actualitati-arad in 23 Mar, 2013 | Parerea ta

IMG_4411GALERIE FOTO Aproximativ 400 de persoane, printre care și copii, au participat, sâmbătă, la „Marșul pentru viață“, organizat în centrul Aradului, cerând interzicerea avorturilor.

Participanții la marș s-au adunat în Piața „Avram Iancu“, după care au plecat spre Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Salvator Vuia“.

Unii dintre cei care au participat la acțiunea de sâmbătă au afișat pancarte cu mesaje precum: „Stop avortului“, „Ocrotiţi viaţa de la concepţie!”, „Stop avortului, viaţa are prioritate”, „Mamă, îţi mulţumesc că trăiesc”, „Regret că am făcut avort”, „Avortul – o crimă împotriva umanităţii”, „Un avort egal o crimă”, „Adevăraţii doctori nu ucid copiii”, „Orice inimă are dreptul să bată”.

De asemenea, alți participanţi la marş au purtat icoane cu Fecioara Maria şi pruncul Iisus şi au fost împărţiți trecătorilor fluturaşi cu mesaje împotriva avortului.

La Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Salvator Vuia“, un tânăr a depus o coroană de flori, cu inscrpția: „În memoria copiilor avortaţi”. De asemenea, au fost aprinse zeci de lumânări și s-a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru”.

Unul dintre organizatorii marșului a spus că acest spital este „locul unde se legalizează avortul“.

Marşul a continuat apoi prin centrul Aradului, până la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime”, de la Podgoria.

Pe platoul din faţa Catedralei a fost formată o cruce din lumânări, a fost depusă o coroană de flori şi s-au cântat pricesne închinate Maicii Domnului.

Organizatorii marşului au spus că prin această acţiune au dorit să tragă un semnal de alarmă asupra numărului mare de avorturi care se fac, atât în Arad, cât şi în ţară.

„Aradul este la a doua ediţie a «Marşului pentru viaţă», manifestare care se desfăşoară concomitent în peste 25 de oraşe din România. Scopul acestei manifestaţii este de a trage un semnal de alarmă faţă de societatea civilă, faţă de clasa politică în special, referitor la dramatica scădere demografică pe care o traversează România, cu implicaţii extraordinar de importante pe termen lung. Faptul că încă în România, după 23 de ani de la Revoluţie, tolerăm această crimă legală, care este avortul, faptul că nimeni nu vorbeşte despre contracepţie ca fiind o altă formă a unui avort, duce la mari dezechilibre în ceea ce priveşte populaţia şi viitoarea dezvoltare a ţării noastre. Ne-am adunat ca să spunem că ar fi cazul să oprim avorturile, să declarăm România ca fiind un stat creştin, să declarăm şi să apărăm dreptul copilului, încă din momentul concepţiei, dreptul lui de a trăi, de a se naşte, şi prin aceasta dreptul lui de a avea o viaţă frumoasă şi decentă în această ţară”, a spus Ana Maria Jitea, reprezentantul fundaţiei „Ieromonah Arsenie Boca” şi coordinator al campaniei „Alege Viaţa” de la Arad.

Organizatorilor marşului de la Arad au fost Fundaţia „Ieromonah Arsenie Boca” şi Asociaţia „Brâncoveanu”, cărora s-au alăturat preoţi, profesori de la Facultatea de Teologie a Universităţii “Aurel Vlaicu”, actori şi regizori ai Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, dar cadre didactice de la unități de învățământ din oraş.

Anul acesta, 26 de orașe și 3 sate din România au organizat „Marşul pentru Viaţă”.

Organizatorii marșului de la Arad au spus că intenționează să picheteze, luni, clinicile din oraș, unde se fac avorturi.

text&foto: actualitati-arad.ro

AICI FOTO DE LA MARSUL PENTRU VIATA

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare