Suspiciune de fraudare a fondurilor europene

Publicat de actualitati-arad in 08 Feb, 2017 | Parerea ta

Sute de beneficiari ai unui program de formare profesională derulat în 2009 de Agenţia Jueţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad, cu fonduri totale de aproape 700.000 de lei, sunt audiaţi de Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF) al Guvernului, existând suspiciunea de fraudare a fondurilor.

Cercetările ar fi scos la iveală faptul că mulţi cursanţi nu ar fi primit cei 500 de lei la care ar fi avut dreptul, iar banii ar fost însuşiţi de către organizatori.

Surse din cadrul Poliţiei Judeţene Arad au declarat corespondentului News.ro că de 48 de ore DLAF audiază în sediul instituţiei zeci de beneficiari ai unui proiect cu finanţare europeană.

Contactaţi de corespondentul News.ro, responabilii Serviciului relaţii mass-media din cadrul DLAF au confirmat că există o achetă în derularea privind fraudarea unor fonduri europene.

”În prezent, DLAF efectuează control cu privire la proiectul «Creşterea adaptabilităţii şi a performanţelor şomerilor tineri, în integrarea pe piaţa europeană a muncii». Nu vă putem comunica numărul persoanelor audiate în acest caz. Conform prevederilor legale, Departamentul va putea oferi mai multe informaţii numai după finalizarea investigaţiilor”, se arată în răspunsul transmis News.ro.

Proiectul amintit a fost derulat prin POSDRU începând cu 2009 de AJOFM Arad, cu un buget de aproximativ 700.000 de lei. Directorul actual al instituţiei, Marinel Henteş, este cel care semnase la vremea respectivă contractele de finanţare şi se ocupase de gestionarea proiectului.

Acesta a confirmat pentru News.ro că există o anchetă în derulare, dar spune că nu au fost citaţi nici el, şi nici alţi angajaţi din subordine.

”Eu m-am ocupat doar în primele luni de acel proiect şi nu îmi amintesc foarte multe detalii. Vă pot spune că în ultimele zile am fost solicitaţi de către Departamentul Antifraudă să trimitem o serie de documente la Bucureşti, dar nu am fost audiaţi”, a spus Henteş.

El a declarat că în urma unor discuţii pe care le-a avut cu beneficiari care au fost audiaţi a aflat că există suspiciunea că unii dintre aceştia nu şi-au primit cei 500 de lei la care aveau dreptul pentru că au urmat programul de formare profesională.

”Noi avem tabele cu semnături din care rezultă că şi-au luat banii, avem ordine de plată de la casierii, nu ştim de ce există această suspiciune”, susţine Henteş.

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, există suspiciunea că organizatorii programului de formare şi-au însuşit bani care le erau destinaţi cursanţilor.

De proiectul derulat de AJOFM Arad au beneficiat 250 de tineri, cu toţii urmând să fie audiaţi. Miercuri, 40 dintre aceştia au fost la sediul Poliţiei Judeţene Arad.

sursa: news.ro

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare