Structura anului şcolar 2014-2015: 177 de zile pentru cursuri, 34 de zile de vacanţă

Publicat de actualitati-arad in 12 Jun, 2014 | Parerea ta

scoalaAnul şcolar 2014-2015 va avea 177 de zile de cursuri şi 34 de zile de vacanţă, fără cea de vară, potrivit structurii stabilite printr-un proiect de ordin lansat în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei, calendarul fiind alcătuit similar celui pentru 2013-2014.

Proiectul prevede că anul şcolar viitor are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare. Excepţie fac clasele terminale din învăţământul liceal, pentru care anul şcolar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de bacalaureat.

De asemenea, cursurile claselor terminale se încheie în 29 mai 2015, iar pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 12 iunie 2015.

Anul şcolar 2014-2015 este structurat, ca şi cel în curs, pe două semestre.

Semestrul I va avea cursuri în perioadele luni, 15 septembrie – vineri, 19 decembrie şi luni, 5 ianuarie – vineri, 30 ianuarie.

În perioada 1 – 9 noiembrie, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă.

Vacanţa de iarnă va începe sâmbătă, 20 decembrie şi se va încheia duminică, 4 ianuarie, iar cea intersemestrială va fi între 31 ianuarie şi 8 februarie.

Semestrul al II-lea va începe luni, 9 februarie, şi va fi întrerupt de vacanţa de primăvară, programată între 11 aprilie şi 19 aprilie. Cursurile se vor relua în 20 aprilie, anul şcolar urmând să se încheie la 19 iunie.

Vacanţa de vară de dinaintea anului şcolar 2015-2016 va fi între 20 iunie şi 13 septembrie.

Conform aceluiaşi proiect de calendar, săptămâna 6 – 10 aprilie din semestrul al doilea va fi dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

Calendarul examenelor/evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare/atestare a competenţelor profesionale/a competenţelor, precum şi calendarul admiterii în clasa a IX-a se aprobă prin ordine distincte ale ministrului Educaţiei, se mai precizează în proiect.

Proiectul este în dezbatere publică până la 17 iunie.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Social

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare