Știri pe scurt

Publicat de actualitati-arad in 24 Aug, 2017 | Parerea ta

Un bărbat a fost trimis în judecată de procurorii arădeni, fiind acuzat de șantaj.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au anunțat că au dispus trimiterea în judecată a lui Emil Terpea, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, în perioada cuprinsă între sfârşitul anului 2016 şi luna iunie 2017, „prin ameninţări cu darea în vileag prin intermediul unor denunţuri penale a unor presupuse fapte de corupţie în care ar fi fost implicat numitul T.I., l-a constrâns pe acesta să accepte plata unei sume de 350 de euro, din care, la data de 12 iunie 2017, a plătit efectiv 200 de euro“. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Arad, au mai informat procurorii arădeni.

La volan sub influența alcoolului

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Arad au depistat doi bărbați care au condus autoturisme, în timp ce se aflau sub influența alcoolului. Cu ocazia activităților specifice, polițiștii au depistat, pe raza orașului Sântana, un bărbat de 41 de ani, care conducea un autoturism, având o alcoolemie de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar și un bărbat, de 59 de ani, care conducea un autoturism, având o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele celor doi bărbați au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Bărbat trimis în judecată de procurori

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Alin Octavian Bîlc, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în data de 10 septembrie 2016, în jurul orei 21.45, inculpatul a condus un autoturism marca BMW pe DJ 707, în satul Corbeşti, comuna Petriş. Fiind oprit pentru control de organele de poliţie, în urma verificărilor  s-a constat că inculpatul nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare la Judecătoria Lipova.

„Hoţii sunt creativi, fii preventiv!”

Poliţia Română şi Groupama Asigurări atrag atenţia asupra condiţiilor care favorizează furturile din locuinţe, printr-o nouă campanie de informare, „Hoţii sunt creativi, fii preventiv!”, care se va desfăşura până la finalul acestui an. Datele IGPR arată că, în cursul anului 2016, numărul furturilor din locuinţe a scăzut cu aproximativ 11%, comparativ cu 2015, 10% dintre acestea înregistrându-se ca urmare a împrietenirii cu proprietarii, iar escaladarea şi pătrunderea pe ferestrele lăsate deschise reprezentând un mod de operare întâlnit frecvent. În cadrul campaniei, a fost realizată o pagina online „Prevenirea furturilor”  – http://www.groupama.ro/prevenireafurturilor/, unde cetăţenii pot găsi numeroase recomandări de prevenire şi sunt invitaţi să participe la concursuri tematice cu premii. De asemenea,cu ocazia acţiunilor desfăşurate vor fi distribuite pliante şi afişe informativ-preventive atât în punctele de lucru ale Groupama, cât şi înzonele stabilite de Poliţia Română.

Share Button

ALTE ARTICOLE PE ACTUALITATI ARAD

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare